12
Am mers prea departe
Publicat în categoria Amărui de Adriana
După mine, sportul e o chestie pe care o faci ca să te simţi bine, ca să te distrezi şi ca să te relaxezi. Nu faci sport ca să munceşti ca animalele de povară de dimineaţa până seara. În umila mea părere, omenirea a ajuns mult prea departe, a depăşit orice limită a bunului simţ: nu e normal să-ţi scoţi sufletul şi să renunţi la orice urmă de viaţă doar de dragul aplauzelor unor putori ordinare care se uită din fotoliu cu berea lângă ei cum nişte fetiţe de 14 ani riscă să-şi rupă gâtul.
Şi nici unul dintre ei, în mândria lor patriotică, nu se gândeşte că acei copii sunt abuzaţi, că ar fi cazul să sesizeze pe cineva de la Protecţia Copilului. Toţi sunt fericiţi că mai “avem” încă o medalie şi nimeni nu vrea să se gândească la copilăria lor.
Trăim cu impresia că asta şi-au dorit dintotdeauna: să facă performanţă. Să muncească de dimineaţa până seara. Să mănânce porţii cu conforme cu greutatea lor optimă, adică greutatea la care ele sunt capabile de cele mai bune performanţe. Să rămână la un metru patruzeci şi treişcinci de kile. Să înghită corticoizi de şase ori pe an. Să traiască cu impresia că a aduce în dormitor un coleg e o crimă şi a avea personalitate e cel mai oribil lucru de pe lume. Nu ne gândim că atunci când atunci au fost trimise la şcoală aveau în jur de cinci ani şi în nici un caz nu îşi puteau da seama ce le aşteaptă. Nu ne gândim la atunci când realizează că a fi copil înseamnă şi altceva în afară de sărituri, bârne, paralele şi saltele de un metru grosime nu le prea vine să renunţe la cei cinci ani de antrenamente criminale, entorse şi calorii numărate. În plus, bieţii copii sunt deja atât de îndoctrinaţi de ideea că viaţa aleasă pentru ei de părinţi este exact visul lor încât e mult prea târziu. Cel mai bun lucru care li se poate întâmpla e să se accidenteze suficient de grav încât să nu mai fie capabili de efort susţinut, sau să se îngraşe.
Da, sunt una dintre cei care se uită la olimpiadă. Da, le fac galerie, singură pe canapea. Da, când eram copil aş fi vrut să fiu în locul Nadiei. Da, sunt fericită şi mândră când fetele câştigă. Dar aş renunţa cu dragă inimă la acea fericire pentru bucuria simplă de a şti ca merg la şcoală de la 8 la 1 şi apoi cu prietenii la o pizza sau la un suc carbogazos şi cu exces de glucide, pentru gândul că vor fi profesoare, kinetoterapeuţi, medici, croitorese sau poliţiste pe care nu le ştie o ţară întreagă, dar care pot purta o sarcina fără probleme, pot mânca la două noaptea fără să se streseze că nu le mai primeşte antrenorul în lotul de concurs şi în general nu au regret.
A voastră Adriana
Loading ...
Trimite acest articol prin email
6 comentarii. Tu de ce nu zici nimic?.
De-aia n-am putut decat sa compatimest gimnastii de performanta.
ce-i drept, si in alte sporturi se exagereaza cu antrenamentele, dar gimnastica deja intrece orice masura. N-ar fi nimic, daca n-ar incepe cu copii asa de mici ca aproape nici nu stiu sa vorbeasca corect.
Adriana a scris ultima oară Am mers prea departe
Sunt de acord cu ce ai scris. Am vazut de curand o parte dintr-un documentar pe Discovery despre o fetita care spera sa fie aleasa in echipa olimpica a Chinei, ar fi fost cel mai tanar membru. Si povestea cum a fost selectata pentru gimnastica atunci cand avea 2 ani si a venit o antrenoare la gradinita si le-au cerut copiilor sa faca diverse exercitii si sarituri. Ea a vrut sa impresioneze si a sarit cel mai sus si a fost selectata. Datorita programului incarcat de antrenamente locuia intr-un camin, desupra salii de gimnastica. Se vedea cu parintii in week-end. Parintii aveau poza ei si un mic altar la care se rugau sa se duca la olimpiada si sa castiga pentru China.
Mie mi s-a facut rau, groaza, sila. Sunt copilarii necopilaroase, inlocuite de performante care nu pot sa insemne prea mult pentru cei ce le obtin caci sunt prea mici ci mai mult pentru cei ce i-au impins sa le obtina. Are sens ce am scris?
Da, are sens, am văzut şi eu reportajul de care vorbeşti. Mie cel mai dureros mi se pare faptul că până şi fetiţa aia era convinsă că asta şi-a dorit toată viaţa. Şi că idiotul de taică-său şi-a făcut altar în loc să meargă să ia naibii copilul de acolo.
Mă bucur că mai sunt oameni care gândesc ca mine. Poate că într-o bună zi o să fim suficient de mulţi ca să ne bage în seamă cineva de la Protecţia cpilului, pentru că mie mi se pare că acelor copii le sunt încălcate nişte drepturi.
Adriana a scris ultima oară Am mers prea departe
Niciodata sa nu spui ca asta si-a dorit fetita aia toata viata…e o mare greseala…cand fetita respectiva s-a apucat de sport nu avea habar ce vrea si nici nu o interesa…gresesc cand spun s-a apucat de sport…mai degraba a fost obligata sa faca ceva ce nici nu intelegea prea bine.
Sunt prea multi parinti care stiu ei ce e mai bine pentru copiii lor.Ma refer aici nu numai la sport ci si la viata de zi cu zi…ce fac fortat acei copii pana se obisnuiesc si eventual obtin rezultate chiar in domeniul gimnasticii,fac si milioane de alti copii in mod normal,fara sa se gandeasca macar ca e total nepotrivit.
Isi vor da seama de asta,dar in 90%din cazuri mult mult prea tarziu…si asta incepe sa se vada din cei in ce mai mult.
Păi nici nu spun aşa ceva, spun exact opusul, n-ai citit?
Adriana a scris ultima oară Din vacanţă