09
Prietenia
Publicat în categoria Amărui de OanaV-aţi întrebat vreodată ce e prietenia adevărată şi în ce constă? Oare aceasta chiar există? Prietenia începe de la o simplă amiciţie, prin comunicare şi încredere. Am putea porni cu o mică definiţie: prietenia este legătura strânsă între două sau mai multe persoane bazată pe încredere deplină, sinceritate şi cel mai important lucru… respect.
De curând am realizat că indiferent câţi prieteni am, dacă pot fi numiţi aşa sau cel mai bine spus amici ori simple cunoştiinţe, nu ştim mai nimic unul despre altul, cu atât mai puţin să ajungem să folosim cuvintele „sinceritate”, „încredere” etc. Toate persoanele pe care le-am considerat prietene până la urmă au ajuns să mă dezamăgească.
O tipă, care era cea mai bună prietenă a mea, mi-a spus: „De persoane trebuie să te foloseşti, îţi vezi interesul în fiecare persoană, apoi o arunci”. Şi atunci marea întrebare: oare şi prietenia noastă a vazut-o la fel din moment ce după un timp nu a mai dat nici un semn de viaţă?
DA. Ăsta-i adevarul. Astea sunt persoanele în care noi avem încredere, ne spunem toate secretele, dorinţele, ajungem să facem anumite compromisuri ca lor să le fie bine. Pentru ce?! Pentru că genu ăsta de oameni să-şi bată joc de sinceritatea noastră. Să mai povestesc despre „prietenele” mele? Când au nevoie de ceva sună, iar eu sar de fiecare dată, indiferent dacă am treabă sau nu pot ieşi, fac cum fac şi fug repede, însă dacă eu sun … nimeni nu are timp, trebuie să mănânce.. sau cea mai penibilă scuză : „să termine telenovela”. Mai sunt motive de genu „nu am auzit telefonul, îl am pe silenţios ”. Voi chiar credeţi? Nici eu.
Fiecare persoană pe care o cunoaştem, ne face să credem în ea, ne dezamăgeşte, lasă o oarecare amprentă în viaţa noastră, iar după plecarea ei niciodată nu vom mai fi aceiaşi. Aşa ajungem să ne schimbăm şi să nu aveam încredere în persoanele din jurul nostru atât de mult.
Dar suntem toţi până la urmă la fel: ne formăm unul pe altul, ne minţim, apoi reflectăm puţin, ne spunem că nu vom mai accepta, stăm supăraţi vreo 2 zile şi ajungem să ne confensăm aceleiaşi persoane, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totu-i ok, apoi o luăm de la capăt.
Însă cea mai tare relaţie de prietenie a mea, este cu un băiat. Mulţi spun că nu are cum să existe prietenie sinceră între un băiat şi o fată, deoarece până la urmă se sfârşeşte prost, că unul dintre ei ajunge să se îndrăgostească de celălalt fără să vrea. Eu nu prea cred asta , dar acum depinde şi de situaţie. În cazul meu chiar nu are cum să se întâmple. Ne considerăm aproape fraţi.
A voastră Oana
Trimite acest articol prin email
Loading ...
7 comentarii. Tu de ce nu zici nimic?.
Da, Oana, sunt de acord cu tine. Poţi avea prieteni băieţi, însă băieţii nu sunt ca fetele.. să discutaţi de orice tâmpenie tipic feminină… ei de obicei spun ce gândesc, sunt transparenţi, pe când fetele o dau cotită, vorbesc şi gândesc cu subînţelesuri. Eu nu am nici un prieten “foarte bun” în sensul că îi spun şi cele mai intime secrete. Intimitatea nu se afişează. Se ţine personală, cel mult i-o împărtăşeşti partenerului de viaţă. Restul se numesc “amici”
Rox’s last blog post..Care face poze bah?
http://www.intellectualwhores.com/masterladder.html
pe scurt:
Criticism:I have lots of male friends who would never think of me that way blah blah blah.
Answer:Your friend doesn’t find you attractive, or he’s currently doing better, or he’s gay or you’re wrong.
Iar in materie de “prietenele” de care te vorbesti, atata vreme cat doar te plangi de ele pe un blog nu ti se va imbunatati viata cu nimic. Cand un lucru din viata ta nu-ti convine ai optiunea de a-l schimba. Daca nici macar nu incerci sa-l schimbi, macar nu te plange de lucrul in cauza. Makes you a whiner.
Eu am fost de cealalta parte a baricadei. Eram prietenul ala cel mai bun al fetei.
Initial, am vrut doar atat. Eram colegi de clasa in liceu si mergeam acasa pe acelasi drum. La inceput, nici nu stiam unde era statia de metrou, dar m-a condus nitel si mi-a aratat.Am mai stat de vorba in mijlocul strazii cam 2 ore. Am stabilit ca mai continuam si a doua zi pentru ca se facuse 9 seara si era tarziu. Aveam 14 ani, ea 15.
A doua zi ne-am oprit la ea in fata si nu am mai mers pana la metrou. Stiam deja drumul. Am mai stat pana la 22:30 si am stabilit ca dimineata trec sa o iau si pe ea, in drum spre scoala, daca tot era mai usor cu metroul. Si au urmat multe seri petrecute in fata portii cu figura ei blonda. Dupa aproximativ 2 saptamani, s-a imbolnavit si am trecut pe la ea sa ii aduc caietele cu diversele lectii, sa vad ce mai face. Stateam la scoala in banca si ma intrebam: “De ce ma chinui sa scriu asa frumos? Eu inteleg oricum!” si tot caligrafic scriam. Pentru ea.
Incet relatia noastra a ajuns la ceea ce se descria mai sus prin “incredere si sinceritate”. Eram ca doi frati. Mergeam la ea, uneori mancam, alteori faceam lectiile impreuna, ne jucam pe calculator, ii faceam un masaj, dansam prin casa, vorbeam si ne simteam bine unu in compania celuilalt. Foarte bine.
A trecut clasa a 9-a si eu ajunsesem sa ma cert cu ai mei zilnic pentru ca veneam foarte tarziu acasa (23:30 ) deoarece stateam cu ea sa vorbim. Ma certam cu colegii de clasa care faceau misto de mine ca ii caram ghiozdanul cand mergeam acasa. Ma luasem la cearta cu gasca din spatele liceului care se lua de ea cand trecea pe acolo. Si a venit vacanta de vara.
Cea mai rea vacanta din viata mea de pana atunci. 3 luni in care ea a plecat la tara si nu am vazut-o. Mi s-a parut o vesnicie. Atunci mi-am dat seama ca ceva nu era chiar in regula, ca poate vroiam mai mult din relatia noastra.
Nefiind genul care se ascunde dupa deget, cand s-a intors, intr-o seara dupa ce am condus-o acasa i-am zis ca s-ar putea sa “ma cam indragostesc de tine”. Raspunsul a venit prompt ca “sunt prea imatur, prea iresponsabil, ca de fapt e un moft si sa o las balta” (asta e doar concluzia, ca discutia a fost ceva mai lunga).
Si am continuat sa vorbim si sa ne vedem ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, doar ca eu am incercat sa mai repar din aceste mici greseli pe care mi le reprosase ea. Acum cand stau sa ma gandesc: matur si responsabil la 15 ani?!
Dupa cam 6 luni, timp in care am tot vorbit si s-au intamplat multe, intr-o seara mi-a zis cat de imatura se simte pe langa mine si alte asemenea lucruri. Dupa ceva timp, mi-am luat inima in dinti si i-am mai marturisit o data ce simteam si faptul ca moftul incepea sa aiba o durata neobisnuit de mare pentru un simplu “moft”. Reactia ei a fost: “Nu este acum un moment potrivit”. SI ne-am intors la vorbit si stat pana tarziu impreuna.
Intre timp, eu am stat langa ea si am fost “the intellectual whore”. Intre timp, ea a fost cu colegul meu de banca in vacanta de vara din a 12-a, cu un alt coleg de la facultate la un optional si acum e cu unu de 30 de ani (avand, ca mine 21 de ani acum). Pana la ultimul tip, am rezistat cat de cat, dar de cam 6-7 luni de cand e cu “the old dude” ala, daca ne vedem 1 data pe luna e bine. Mai vorbim, ca doar ne stim de aproape 8 ani, dar partea cu “incredere si sinceritate” s-a cam dus…
Oricum, sunt sigur ca exista si relatii care merg, dar trebuie sa fiu de acord cu blonda pentru circumstantele cand se intampla. Sunt de 2 ani prieten bun cu o colega si nu e absolut nimic intre noi din punct de vedere sexual. Deci, se poate!
Imi cer scuze pentru lungimea comentariului si pentru ca am fost nitel offtopic.
p.s.: Daca ar veni acum la mine si mi-ar da o sansa, as zice “Da!” fara sa ma gandesc prea mult, dar nu cred ca o sa se intample asa ceva.
Sincera sa fiu, pana acum ceva vreme eram ferm convinsa ca exista prietenie intre un barbat si o femeie in care barbatul sa nu aiba … fantezii. Nu la modul obsesiv, ci sa se fi gandit macar o data cum ar fi daca … Mi-am ruinat singura cheful de viata intrebandu-mi doi buni (si foarte vechi) prieteni daca le-a trecut prin cap sa avem parte de “momente de calitate”. Raspunsul a fost prompt si la subiect: “numai o data? haha. sa fii tu sanatoasa”. Cu aceasta ocazie am devenit ceva mai sceptica cand vine vorba de prietenia platonica. Si am ajuns la vorba bunica-mii:” asa-s mama barbatii”. Asta vis-a-vis de PS-ul lui Dan.
@Rox: ce-s alea tampenii stric feminine?
@blonda La mine era ceva nitel mai obsesiva treaba, pentru ca eram foarte convins la un moment dat ca ea va fi…the one. Si o mica parte din creierul meu, undeva in spate, mai e nitel convinsa de lucrul asta. Eh, o sa imi treaca mie de tot la un moment dat curand.
stiti voi pe cineva care ar face schimb de vieti cu un sarman?ca eu nu stiu pe nimeni. singura prietenie e cea care uneste vietile a doi oameni,barbat si femeie..singura care ar putea dura daca lumea n-ar fi ajuns deja in stadiul asta de degradare morala