Puiul meu…

Publicat în categoria Amărui de Cristina

Acest articol îl scriu în urma apariţiei pe care a avut-o Bianca Brad la emisiunea “Naşul” în care a prezentat trăirile pe care le are o mamă care trece printr-o situaţie nefericită : moartea unui copil nou născut. M-am căsătorit în anul 1987 cu cel pe care credeam că l-am ales pentru toată viaţa, dar care s-a dovedit a fi un om al interesului. L-am ajutat să-şi termine facultatea, iar astfel a reuşit să prindă o repartiţie bună, căci avea familie şi eu aveam un serviciu stabil (sunt învăţătoare). Când am trecut prin tragedia de a-mi pierde puiul a considerat că e mai bine să-şi caute fericirea în braţele altei femei. Pentru că educam copiii de la şcoală, abia aşteptam să am şi eu copilul meu (pe care să-l iubesc şi să-l educ aşa cum îmi doream).

Dar soarta nu a vrut aşa; cele 9 luni de aşteptare au fost în zadar. Am plecat din spital cu braţele goale; alte mămici plecau cu drag, cu copilul lor în acasă, iar eu eram singură, singură. Vă daţi seama ce a fost în sufletul meu, când după un travaliu de o zi întreagă mi s-a spus că bebeluşul meu nu va trăi sau cel puţin nu va prinde nici măcar 5 ani. Gândiţi-vă că toţi doctorii îmi spuneau că voi face alţi copii, dar nimeni înţelegea că un copil e UNIC, cineva pe care nimeni nu ţi-l mai aduce înapoi. Nimeni nu înţelegea că în sufletul meu se dădea o mare luptă, că eu căutam puţină alinare şi nimeni nu mi-a dat-o.

Până în ‘89 femeile erau doar nişte «maşini» de produs copii, iar după momentul care a schimbat istoria acestei ţări, serviciile unui psiholog erau mult prea scumpe pentru nivelul de trai al românului de rând. Poate că ar fi mai bine ca fiecare spital să aibă psihologi cu care mamele ce trec prin necaz să discute, preoţi cu care să păstreze legătura şi după ieşirea din spital, căci necazul nu se termină brusc.

Eu am suferit ani întregi. Am făcut o depresie urâtă cu tot ce implică ea, cu mai multe episoade care m-a bulversat, atât pe mine cât şi pe familia mea. Acum sunt bine, mi-am refăcut familia, alături de un om minunat pe care nu l-a interesat decât viitorul nostru împreună; am un copil minunat care în curând va împlini 16 ani care îmi face viaţa fericită. E adevărat că aş fi fost şi mai fericită să-i am pe amândoi copii lângă mine, dar asta e viaţa, oferă de multe ori mai multe rele decât bune…

va urma…

A voastră Cristina

 Trimite acest articol prin email  Loading ...