Idilă de vară

Tot timpul am considerat că idilele de vară nu sunt genul meu, până când plec într-o tabără şi cunosc o altă parte a acestor gen de relaţii faţă de cum îmi închipuiam eu. Într-o vară li se pune pata părinţiilor mei să plec într-o tabără cu mulţi necunoscuţi în Grecia. Vine ziua când trebuie să-mi iau tot bagajul, mă duce tata spre vama de unde trebuia să mă urc în autocar , cu gândul că va fi o simplă tabără , unde eram singură, fără controlul părinţiilor.

Ajunşi în acolo, fiecare încerca să-şi ia bagajul,destul de greu că aveam de stat vreo 3 săptămâni, ne îndreptam uşor către cabanele unde eram cazaţi,până când un tip trece într-o mare grabă pe lângă mine şi îmi trânteşte bagajele,fără a-şi cere nici măcar scuze.

Marea surpriză a fost a doua zi când l-am zărit prin mulţime. Deja mă pusese stăpânire pe gândurile mele,lucru pe care-l află şi prietena mea şi se duce cu tupeu la el şi îi spune, aducându-l să facă cunoştiinţă cu mine. De aici incepe idila mea de vară. La început am fost simpli amici,până când într-o seară avea să se schimbe totul.

El vine şi mă întreabă ”mă poţi ajuta să pun şi eu o pilă la cineva?” , iar eu mă uit mirată şi întreb la cine , iar el se apropie de mine imi spune uşor ”la tine” şi mă sărută. De atunci eram nedespărţiţi, eram pur şi simplu indrăgostiţi ,încercam să petrecem cât mai mult timp împreună,vroiam să oprim timpul în loc. Cel mai romantic loc in care am fost cu el a fost puntea vaporului cu care am fost într-o croaziera, era perfect , iar eu in braţele lui mă simţeam invincibilă. Pe măsură ce trecea timpul îmi dădeam seama că îl pierd, îl pierd în sensul că el trebuia să plece , iar noi nu ne vom mai putea întâlni,poate niciodată , nefiind din acelaşi oras.

Lucru care m-a facut să cobor cu picioarele pe pământ. Asta nu ne-a făcut să ne despărţim pe moment, ci să ne încurajăm că vor mai fi şi alte vacanţe în care ne vom putea întâlni şi vom fi amândoi. Ajunsesem să-l iubesc. Dar totul s-a terminat atunci când am ajuns în ţară şi am realizat că nu mai este atât de aproape de mine cum era înainte. Am încercat să povestesc pe scurt cu lacrimi în ochi, multe amintiri , dar şi mai multe regrete.

Sunt însă curioasă cum văd alţii idilele de vară…

A voastră Oana

 Loading ...

Când ai fost ultima dată fericită cu adevărat?

Când încercam să adorm, prin mii şi mii de gânduri, întrebări fără răspuns pe care le aveam în minte, primesc un mesaj : „Când ai fost ultima dată fericită cu adevărat?” … era o prietenă de-a mea care şi ea se gândea la asta.

Întrebarea care m-a pus pe gânduri rău de tot şi nu m-a lăsat să dorm deloc. I-am răspuns simplu : ”de ce?” , iar ea mi-a dat răspunsul pe care îl simţeam şi eu destul de aproape : ”eu nu-mi amintesc momentul în care am fost fericită şi te întrebam pe tine”. E genul de întrebare care te pune pe gânduri şi te face să te gândeşti neîncetat până când găseşti un răspuns cât de cât plauzibil, pentru liniştea ta.

Acum … când ai fost ultima dată fericit(ă) cu adevărat?

A voastră Oana

 Loading ...

 Trimite acest articol prin email

Cealaltă

Până acum caţiva ani aveam o relatie în care credeam că sunt totul. Când eram la masa cu familia mea sau a lui el tot timpul se ridica să vorbească la telefon , mai primea căte un sms care îl ignora pe moment, până am realizat că nu sunt singura în viaţa lui. Mai există şi o „cealaltă”.

În fine , totul s-a terminat, dar ce vreau să spun e că fiecare bărbat, indiferent că în momentul în care-l cunoşti este singur sau spune că „eşti singura femeie din viaţa lui”, nu-i adevarat mai există şi încă o fată. Pe fata resptectivă o vede iubirea lui, lângă care îşi putea îndeplini visele, cu care-şi poate întemeia o familie sau singura femeie din viaţa lui, pe care nimeni nu o cunoaşte. Dar există. Cel puţin aşa sunt toţi pe care i-am cunoscut eu.

Eu nu am mai avut cine ştie ce relaţii de mult timp, doar cu săptămâna, în cel mai bun caz. Decât să fiu iubita proastă care iartă de fiecare data când iubitul pleacă la alta pentru că ne-am certat puţin sau eu am treabă şi nu am timp să ies cu el, mai bine îi las pe ei să mă caute, iar când am nevoie de companie dau un simplu mesaj şi el apare …

Acum am ajuns să fiu pentru mulţi care mă cunosc cealaltă. Femeia pe care o poţi suna oricând, iese oricând la o cafea, ascultă, e cea mai bună prietenă, dă sfaturi, înţelege, tot timpul aranjată, parfumată, mereu cu zâmbetul pe buze, cu prietenele prin oraş, fără nicio relaţie, fără nicio problemă şi mai ales că niciodată nu am nimic de reproşat indiferent de cât timp nu m-a mai sunat … perfectă!

În genul ăsta de relaţie sunt cu fostul meu iubit, cel care cândva mă minţea cu neruşinare, care nu a ştiut să mă aprecieze şi m-a înşelat cât a putut de mult. Dar acum sunt cealaltă în viaţa lui. Care ştie să îl refuze când ea e la cosmetică sau pur şi simplu nu are chef de el, care îi spune exact ce vrea să audă, care-l minte exact ceea ce el îşi doreşte. Mă vrea înapoi… dar pentru ce ? El m-a făcut să fiu aşa!

Cel care m-a ajutat cel mai mult să înteleg unele lucruri a fost un bun prieten de-al meu, mai mare ca mine, care iniţial se dădea la mine, dar până la urma a ajuns să îmi fie ca un tată - genul de om care te ajută să-ţi schimbi modul de gândire, care-ţi bagă minţiile în cap şi îţi deschide ochii. Asta a făcut el pentru mine. Mi-a spus că „decât să sufăr eu după unu’, mai bine plâng mai mulţi după mine”.

Nu sunt o femeie uşoară. Doar că îmi place să mă joc. Mi-am dat seama că eu sunt mai importantă decât sentimentele pe care le am faţă de cineva. Şi până la urmă ce rezolvi să-ţi pui sufletul pe tavă ? Să fii luată de proastă?

Apropo de asta! Însemnarea mea despre Prima iubire asta a fost şi încă mai este… o autodistrugere. Păcat, poate şi ei au fost pentru mine ceilalţi, aşa cum sunt şi eu pentru mulţi … cealaltă … pentru unii de neatins, iar alţii se bucură că îmi sunt simplii amici şi nimic mai mult.

Fiţele ieftine costă

Vineri eram prin facultate şi cum mă plictisea îngrozitor profu de drept civil la curs, decid ca următoarea oră să mi-o petrec cu câteva colege din grupă la o cafea în barul facultăţii. Ştiam că facultatea noastră este una dintre cele mai scumpe şi plină de fiţe… dar nici chiar aşa!

Am ajuns în barul menţionat, ne aşezăm la masă, fiecare cu poveştile ei, până la un moment dat când intră în bar o tipă: blondă, cu un ruj roşu aprins, machiată pînă la Dumnezeu, fond de ten foarte închis (cu toate că pielea de pe gât şi mâini era albă), PENIBILĂ oricum. Se aşează la masa din dreapta noastră. Scoate un Nokia 8800 Gold, pe care-l aruncă în scârbă pe masă, apoi pachetul de ţigări Vogue. Stă ce stă , dă un telefon, apoi la vreo 5 minute apare un tip…

Cum nu aveam ce face, am ascultat discuţia dintre ei (îmi place să analizez persoanele din jur şi mai ales felul cum vorbesc).

Blonda: „Mi-am luat geantă.”
Tipu’: „De care?”
Ea: „L.V. (pentru necunoscători Luis Vuitton), eh cum sunteţi voi băieţii, poate nu ştii că e 2000 de €. Îţi place?!

Deja nu mai puteam să fiu atentă la ce se mai discuta, eram prea amuzată de situaţie. Încerc să mă uit la geanta respectivă să văd cam ce ar costa 2000 de €. Dar…. nu face nici măcar 10 euro, poate cel mult costă placa aceea aurie pe care scrie mare Luis Vuitton să vadă toată lumea câte îşi permite tipa…. În fine, gusturile nu se discută.

La puţin timp vin băieţii, colegii noştrii, tipii bucureşteni. Unul dintre ei umblă în acelaşi tricou: negru, mulat pe corp pe care scrie mare COBRA cu auriu pe spate, pantaloni de stofă şi nişte pantofi negri gen „lăutar”. Stă ce stă şi dacă tot venim în barul facultăţii şi la facultate să ne etalăm maşinile, hainele scumpe, genţile, ochelarii de soare, telefoanele, aşa şi el: a fost saptămâna asta la Milano, s-a săturat de magazinele D&G şi Gucci. Unde să mai facă şi el cumpărături? Dar el de-abia ştie să-şi scrie numele.

Poate vă mai amintiţi reclama la Cosmote, dacă nu mă înşel, unde o tipă blondă se dă jos dintr-un Mercedes alb, îmbrăcată în nişte peticuţe albe, cu cizme albe, în mijocul bălţii: aşa sunt majoritatea studenţiilor de la mine din facultate. În stilul ăsta. Păcat că ei se laudă cu accesoriilor, în loc să realizeze ceva, fără a cere bani de la mami şi la tati sau să se dea jos din maşini de lux şi să se laude, când ei au în buzunar 5 lei exact pentru un suc şi fumează ţigări de la alţii.

Poate mulţi credeţi că sunt oarecum invidioasă de-i comentez pe genul ăştia de oameni, dar chiar nu sunt. Doar că e foarte penibil să vezi juma de facultate cu genţi L.V., identice şi cine ştie câte sunt făcături, dar ele îmbrăcate din Piaţa Obor sau Sudului şi nu sunt capabile să discute ceva interesant decât despre câţi bani au dat pe accesoriile pe care le poartă.

Mai sunt şi genul ăla de fete care se plâng tot timpul din cauza banilor şi din când în când îşi mai cumpără câte un mic accesoriu pe care îl supraevaluează sau de cele mai multe ori poartă făcături .

Aşa că dragelor, păcat că vă daţi mult mai importante decât sunteţi… degeaba.

A voastră Oana

 Loading ...

Şpagă

Fac ce fac şi tot de belele dau. Azi, marţi, nu a fost o zi extraordinară. Se zice că marţea sunt 3 ceasuri rele. Ehh… eu am avut unu şi foarte rău. Eu fac Giurgiu-Bucureşti cam în fiecare zi, aşa şi ieri. Am ajuns la facultate, am suportat cele 4 ore de psihologie judiciară şi, ca tot omu, să vin spre casă, spre Giurgiu.

Încerc să scap din aglomeraţia de la City Mall, singurul semafor pe care-l întalnesc, şi pornesc spre Giurgiu. Trec de câteva sătuce până când, după vreo 20 de km, vine Poliţia după mine. Mă depăşeşte, trage în faţa mea, mă opreşte pe mine şi pe încă un tip.
”Actele la control.” Dau actele şi îmi spune să aştept. Stau vreo 5 minute în maşină. Între timp ei vorbeau cu celălalt tip. Se apropie unul dintre poliţişti de maşina mea.

”Domnişoară vi se suspendă permisul pe 3 luni! Aşteptaţi să scriu procesul verbal şi vă chem să semnaţi.”
Foarte nedumerită de ce am făcut, întreb: ”De ce mi se suspendă permisul?” El: ”Aţi trecut pe trecerea de pietoni fără să acordaţi prioritate.” Mă uit lung la el şi pleacă. Între timp pleacă şi tipul care fusese oprit odată cu mine. mă cheamă la ei la maşină, iar aici vine partea cea mai interesantă.

„Sunteţi conştinetă că vă iau permisul pe 3 luni şi primiţi amendă de 600 lei ? O să o plătiţi?”

Mă uit nedumerită. „Da, am să o plătesc.”

Ei se uitau ciudat la mine. „Dar sigur o plătiţi?”

„DA!”

Ei : „Atunci îmi pare rău că vă las fară permis. V-am mai văzut trecând pe aici. Unde lucraţi?” în timp ce se uitau pe acte.

Eu: „Nicăieri, sunt studentă.”

Unul dintre ei, mai cu tupeu: „Păi şi cum o rezolvăm că… te las pe picioare.”

„Eu : ”Asta e… nu am ce face.”

El : „Hai, dă 6 milioane şi rup procesu’ verbal.”

Hmmmm… În momentul ăla nu ştiam ce să fac : bani nu prea aveam la mine, nu-mi venea să cred că poliţia îmi cere şpagă! Mă uit lung la ei şi încerc să le explic că nu am 6 milioane la mine, că nu umblu cu atâţia bani după mine.

El (cel cu mai mult tupeu): ”Atunci cum rezolvăm? Mergem undeva? Bem ceva?” Deja mintea mea nu mai procesa bine. Nu-mi venea să cred! Erau totuşi nişte oameni ai legii. Vroiau să mă culc cu ei? Sau… ce? Poate mi s-a părut. Să scap îmi aduc aminte de cei 100 de dolari care-i aveam în portofel şi le spun că am doar 100 $.

El: „Cam puţin… dacă erau măcar euro…”

Eu: „Alţi bani nu am şi nici nu am de unde să fac rost.”

El: ”Hai adu banii dar să nu te vadă nimeni!”

Mă duc îngrozită spre maşină şi aduc banii. Primesc actele şi îmi aruncă un jegos ”te pup”. Am plecat îngrozită, nu ştiam ce să fac, să sun la poliţie? Să opresc în următoarea localitate la poliţie? Mi-am continuat drumul spre casă, încercând să mă calmez. Numai dădusem ŞPAGĂ niciodată şi nu am crezut că mi se poate întâmpla mie asta. Oare cel dinaintea mea câţi bani i-o fi dat?!

A voastră Oana

Prietenia

V-aţi întrebat vreodată ce e prietenia adevărată şi în ce constă? Oare aceasta chiar există? Prietenia începe de la o simplă amiciţie, prin comunicare şi încredere. Am putea porni cu o mică definiţie: prietenia este legătura strânsă între două sau mai multe persoane bazată pe încredere deplină, sinceritate şi cel mai important lucru… respect.

De curând am realizat că indiferent câţi prieteni am, dacă pot fi numiţi aşa sau cel mai bine spus amici ori simple cunoştiinţe, nu ştim mai nimic unul despre altul, cu atât mai puţin să ajungem să folosim cuvintele „sinceritate”, „încredere” etc. Toate persoanele pe care le-am considerat prietene până la urmă au ajuns să mă dezamăgească.

O tipă, care era cea mai bună prietenă a mea, mi-a spus: „De persoane trebuie să te foloseşti, îţi vezi interesul în fiecare persoană, apoi o arunci”. Şi atunci marea întrebare: oare şi prietenia noastă a vazut-o la fel din moment ce după un timp nu a mai dat nici un semn de viaţă?

DA. Ăsta-i adevarul. Astea sunt persoanele în care noi avem încredere, ne spunem toate secretele, dorinţele, ajungem să facem anumite compromisuri ca lor să le fie bine. Pentru ce?! Pentru că genu ăsta de oameni să-şi bată joc de sinceritatea noastră. Să mai povestesc despre „prietenele” mele? Când au nevoie de ceva sună, iar eu sar de fiecare dată, indiferent dacă am treabă sau nu pot ieşi, fac cum fac şi fug repede, însă dacă eu sun … nimeni nu are timp, trebuie să mănânce.. sau cea mai penibilă scuză : „să termine telenovela”. Mai sunt motive de genu „nu am auzit telefonul, îl am pe silenţios ”. Voi chiar credeţi? Nici eu.

Fiecare persoană pe care o cunoaştem, ne face să credem în ea, ne dezamăgeşte, lasă o oarecare amprentă în viaţa noastră, iar după plecarea ei niciodată nu vom mai fi aceiaşi. Aşa ajungem să ne schimbăm şi să nu aveam încredere în persoanele din jurul nostru atât de mult.

Dar suntem toţi până la urmă la fel: ne formăm unul pe altul, ne minţim, apoi reflectăm puţin, ne spunem că nu vom mai accepta, stăm supăraţi vreo 2 zile şi ajungem să ne confensăm aceleiaşi persoane, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totu-i ok, apoi o luăm de la capăt.

Însă cea mai tare relaţie de prietenie a mea, este cu un băiat. Mulţi spun că nu are cum să existe prietenie sinceră între un băiat şi o fată, deoarece până la urmă se sfârşeşte prost, că unul dintre ei ajunge să se îndrăgostească de celălalt fără să vrea. Eu nu prea cred asta , dar acum depinde şi de situaţie. În cazul meu chiar nu are cum să se întâmple. Ne considerăm aproape fraţi.

A voastră Oana

 Loading ...

Adolescenţa

Timpul nu ne lasă vreme de gândit. Uneori mintea noastră devine gazdă pentru tot felul de idei neprevăzute în codul logicii comune şi astfel ne trezim zburând uşor , purtaţi pe aripi de secunde în locuri inedite , iar când realizăm că nisipul clepsidrei acelor momente s-a scurs de tot , ne dezechilibrăm subit şi topim în păreri de rău ceara minutelor.

De multe ori ne dăm seama cât de mult înseamnă pentru noi ceva , atunci când realizăm că-l putem pierde . Într-un fel , e o tendinţă de-a noastră de a regreta după ….

Cu timpul, toţi ne îndepărtăm uşor de acel ţărâm al inocenţei , în care visele se înfiripă şi aşteaptă să fie îndeplinite peste ani - copilăria , şi mai devreme sau mai târziu , nostalgia amintirilor ne va vizita sufletele. Nu va avea însă câştig de cauză când următoarea treaptă se cheamă ” Adolescenţă ”

Culeasă parcă din basmele cu ”voinici şi viteji” , cu fete frumoase , isteţe , adolescenţa este timpul afirmării propriilor idei ale copilului de ieri , e vremea primelor răspunsuri primite la întrebările chiar în subconştient puse , precum şi a dezvoltării originalităţii. Conflictul între generaţii vine şi el să îndârjească ”spiritul de luptător” al tânărului ce vrea să arate că are întradevăr ceva de spus, neputând sta pasiv şi să accepte doar ceea ce i se impune. Disputele pe teme variate cu toţi cei care nu se pot obişnui cu ideea că timpul a trecut ca o părere , lăsând în spate jucăriile şi acadelele , sunt doar mijoace de la trecere la un statut individual.

Adolescenţa nu se rezumă doar la vârsta socializării aspiraţiilor , a dificultăţilor de adaptae sau a independenţei excesive , devine mult mai mult , devine o stare de spirit care înconjoară cu vraja ei ciudată , care poate înălţa sau coborâ în acelaşi timp fără să lase drept de replică sau care dă tânărului posibilitatea de a-şi defini personalitatea , prin toate încercările inedite la care îl supune.
Neprevăzutul sau chiar riscul ne sunt prieteni în acest joc cu viaţa , în care noi ieşim de cele mai multe ori învingători , unde fiecare vis poate căpăta valenţe metaforice reale, iar orice iluzie este ocazia pentru momentele fermecătoare.
Numai că farmecul aparte al fiecărei clipe nu poate fi descris , ci doar simţit , căci conţine parcă ceva din bucuria încă netrăită a unei clipe anume, pe care ne-o dorim, deosebită şi care poate fi specială, în aşa fel gândurile pot influenţa uneori realitatea.
Aşa e cel puţin în adolescenţă …

A voastră Oana

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...

Babele

Ziele astea eram în maşină şi ascultam radio. O reclamă puţin mai ciudată mi-a atras atenţia . „alegeţi-vă baba…”
În general ştiam despre ce e vorba , dar am zis să mă documentez mai bine , poate am scăpat ceva şi vreau să vă împărtăşesc şi vouă.

Legenda babei Dochia. O femeie bătrână, Dochia, avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarna geroasă, Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpadă. Pe masură ce o spăla, haina devenea tot mai neagră. Îngheţată de frig şi cuprinsă de disperare, fata plângea când a aparut Mărţişor, un bărbat tânăr care i-a oferit o floare magică şi a sfătuit-o să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca şi neaua. Batrânei Dochia nu i-a venit să îsi creadă ochilor. Văzând floarea roşie, prinsă în părul fetei, Dochia a crezut că primăvara a revenit şi a plecat cu turma de oi pe munte. Urcând muntele, vremea s-a făcut frumoasă, aşa că Dochia a renunţat, pe rând, la cojoacele pe care le purta. Când a ajuns în vârf, vremea s-a transformat în vifor şi atunci s-a arătat Mărţişor: „Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală” a grăit el, „tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele haine în râul îngheţat.” Apoi a dispărut. Batrâna a ramas singură pe munte, a venit gerul şi ea şi oile au fost transformate în pietre.
Aceasta este una din legendele populare care explică „babele”, formaţiuni stâncoase care se găsesc în munţii noştri. Citeşte mai mult »

Prima iubire

„Atunci când totul va fi povestit şi repovestit de mai multe ori , atunci când lucrurile prin care am trecut ,momentele pe care le-am trăit , paşii pe care i-am facut pentru el, se vor transforma în amintiri depărtate, va rămâne doar, pur şi simplu,iubirea adevărată ” P.Coelho

Se spune că prima iubire nu o poţi uita niciodată , în cazul meu aşa este. Prima iubire o cunoaştem când încă suntem prin genereală sau liceu , este pasul către o altă lume de cea a păpuşilor şi maşinuţelor , perioada în care suntem plini de iluzii, vise , veselie şi chiar considerăm că putem muta munţii din loc pentru acea pesoană.

Atunci când o întâlneşti te schimbi radical , te faci mai frumos, deja crezi că ai crescut îndeajuns încât să poţi iubi şi sa oferi totul. Se mai spune că prima iubire aduce şi prima decepţie , momentul în care nu mai eşti copilul de altadată , drumul spre maturitate. Citeşte mai mult »

Încrederea în sine

De fiecare dată când încercăm să facem ceva ne întrebam: sigur o să fie bine ? sau, dacă nu îmi iese cum mi-am propus?

Încrederea în sine este felul în care obişnuieşti să gândeşti despre propria persoană,aprecierea proprei persoane ,prin gândirea pozitivă - vă determină succesul datorită puterii de a prevedea ceea ce îţi va putea influenţa speranţele, aspiraţiile, acţiunile şi neprevăzutul din planurile tale.

De multe ori tot auzim de la parintii noştrii : „ai luat notă mică, normal … eşti proastă , nu ai luat examenul x … eşti proastă” sau în momentul în care ne ducem la parinţii noştrii plini de idei, aşa cel puţin sunt ai mei, de fiecare data îmi prezintă partea proastă… „dacă aş fi în locul tau nu aş face aşa pentru că nu e bine” şi atât. Dar niciodată nu mi-au dat o idee mai bună de face altceva decât ceea ce mă gândisem, doar mi-au tăiat avântul ăla pe care mi-l luasem.

De cele mai multe ori cuvântul „prost/proastă” îl auzim şi în cercul nostru de prietenii „mă, dar mare prost mai eşti” , „hai să-l sunăm şi pe prostu’ ăla de X ” etc. De cele mai multe ori acest cuvânt te pune pe gânduri când eşuezi în ceva, mai ales dacă îţi este repetat mai mereu de părinţi … „sunt proastă, am picat examenul, au dreptate ai mei ”.

De curând am întalnit un om, un bărbat mult mai mare ca mine, care m-a facut să văd lucrurile altfel. Încrederea care mi-a acordat-o şi micile complimente pe care mi le facea de fiecare dată când ne întâlneam m-a facut să vad altfel lucrurile, să am încredere în mine

Am început cu gândirea pozitivă, deciziile proprii, apoi treptat treptat mi-am recâştigat âncrederea în mine. De fiecare dată când îmi propun ceva reuşesc, pentru că gândesc pozitiv, apoi dacă ar fi să eşuez… tot răul spre bine.

Încrederea în sine este singura care îi poate ajuta pe oameni să meargă mai departe, indiferent de ce trăiesc.

A voastră Oana

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...