Patinoar în sufragerie

Publicat în categoria Confidenţe de Adriana

Multă lume consideră că un copil inteligent şi sănătos e tot ce e mai bun pe lume. Ei bine, să ştiţi că nu-i chiar aşa. Un copil inteligent poate fi o adevarată pacoste, mai ales dacă are şi spirit de observaţie şi oareşce simţ practic.

Ca să înţelegeţi:

Când eram eu mică („în epoca mea”, cum spune fiică-mea), aproape toţi copiii mergeau la grădiniţa, de se adunau câte 40 într-o grupă, ca să aibă spor la mâncat nervii şi urechile educatoarelor, aşa că săracele femei foloseau absolut tot ce le dădea prin cap să-i facă să fie cât de cât cuminţi. Cel mai eficient era să-i scoată afară, ca acolo nu se băteau pe jucării, se puteau murdări liniştiţi şi nici nu le tocau lor creierii cu „tovarăşa, vreau la baie”, „tovarăşa, Gigi nu-mi dă jucăria”, „tovarăşa, îmi curg mucii”, „tovarăşa, am dat cu capul de dulap” etc. Vara era simplu, aruncau zece-cinşpe mingi între ei, nişte lopeţele, nişte găletuşe, nişte blide de pleu şi aveau şi ele timp să-şi bea nechezolu’, dar iarna era mai complicat, în special dacă nu era zapadă. Aşa că „tovarăşele” mele au descoperit o altă şmecherie: puneau pe cineva să ude cu furtunul terenul de minibaschet, şi de dimineaţă aveam patinoar. Nu era nevoie de patine, că nu se găseau de încălţat decât “mobuţi” cu talpa de plastic şi alunecau aia ca naiba; nu se lovea vreun puradel, că eram cu toţii blindaţi cu ţoale de lână. Găselniţa secolului, tataie.

Eu, ca un copil deştept ce mă aflu, am descoperit vrăjitoria cu gheaţa, şi pot să spun cu mâna pe inimă că mi-a placut foarte mult. Aşa că am decis să-mi fac şi eu patinoar. Dat fiind că pe atunci nu se auzise de „baby-sitter”, când lucrau ai mei după masă (adică mama, că pe tata îl vedeam cam de sâmbătă seara până duminică seara) eu eram şeful, şi soră-mea mai mică cu doi ani era în grija mea. Desigur, casa era blindată, nu aveam acces la prize şi aragaz, aşa că ne cam plictiseam (măcar dacă am fi avut calculator, desene animate, orice).

Ei bine, într-o astfel de seară, după ce ne-am caftit şi ne-am împăcat ca nişte surori adevărate, îi împărtăşesc şi ei ideea mea: patinoar în sufragerie. Genială cum eram, am îmbunătăţit şi procesul tehnologic: eu dădeam cu duşul, şi ea a cărat apa de la baie (bucătăria era încuiată) cu nişte tăvi pentru cozonac până am scufundat complet covorul. După care ne-am îmbrăcat fain-frumos cu ţoalele de ski, ne-am pus patinele, am deschis geamurile, ne-am urcat cu picioarele pe canapea şi am aşteptat să ni se desăvârşească opera, adică să îngheţe sufrageria.

Presupun că am adormit la un moment dat, pentru că nu ştiu cum ajunseseră nişte oameni în sufrageria noastră şi de când urla tata ba la noi, ba la ei. Ce pot să vă spun e că şapte neni au cărat covorul afară, în timp ce tanti soţiile lor măturau şi aspirau apa de prin casă, că tata a trebuit să zugrăvească trei etaje sub noi, cu casa scărilor cu tot (norocul a fost că era şef de lot şi a „detaşat” o echipă de zugravi, şi că pe mine, ca geniu neînţeles, m-au alungat de-acasă. Da, mi-au pus într-o faţa de perinuţa nişte haine, nişte jucării, cartofi fierţi şi o mână de sare împachetată frumos în şerveţel, pusă-n băţ, şi m-au trimis în lume, dar asta poate v-o povestesc cu altă ocazie. Dacă sunteţi cuminţi şi nu vă faceţi patinoar în sufragerie.

A voastră Adriana

 Trimite acest articol prin email  Loading ...

Pentru concursul lui Vis Urât.