Dulce amărui…

Cel sătul de dulce vrea şi amar câteodată

Mai
27

Sub ameninţare

Publicat în categoria Confidenţe de Flori

Nu ştiu ce este mai rău în viaţă: să traieşti tot timpul sub ameninţare, să fii la mâna unei persoane doar de teama de a nu ţi se întâmpla ceva rău, sau de a înfrunta orice apare în cale chiar cu riscul de a nu depăşi acel moment.

Oricare din cele două situaţii are riscuri enorme, dar finaluri diferite. Cine şi ce te poate face să iei o decizie?

Să luăm un exemplu: o persoană a aflat ceva despre tine, iar dacă se află acel ceva îţi pierzi vise, speranţe, sursele tale de supravieţuire sunt categoric reduse, starea de agonie se prelungeşte. Aştepti doar finalul! Atunci mă întreb cu groază dacă ar trebui să rabd în continuare, să mă duc să plâng în camera mea şi să sper că se va uita. Dar până atunci, să accept să fac tot ce mi se spune, sau să izbucnesc cu riscul de a începe singură pe un nou drum?

Povestea sună cam aşa: mă îndrăgostesc de cel mai bun prieten şi plec cu el într-o excursie (bineînţeles că nu ştim decât noi doi şi câţiva prieteni). Ajungem acolo şi petrecem cele mai frumoase 3 zile, pline de întâmplări amuzante, dar şi de sentimente puternice. Nu s-a întâmplat nimic între noi, adică nu am făcut sex. Nu este vorba despre vârstă, că am 17 ani, este vorba de respectul lui faţă de mine şi de respectul meu faţă de educaţia pe care am primit-o. După 2 zile de vis, în care toate visele s-au împlinit, a treia zi a fost destul de tristă pentru că era cea în care trebuia să plecăm acasă. Ajunsă în Craiova, au urmat câteva săptămâni de euforie totală: nu mă supăram pe nimeni, starea de fericire persista chiar şi în cele mai urâte momente. Până când s-a rupt firul: nu ştiu cum naiba află frate-meu despre toată chestia cu excursia. Disperată să nu afle şi ai mei, în ziua aceea am făcut absolut tot ce mi-a zis el: de la curăţenie până la gătit şi dat bani (apropo de articolul cu cine îţi umblă în buzunar-poliţia, şi frate-meu este un viitor poliţist şi în mod sigur se încadrează în acea categorie). A doua zi el pleacă la Bucureşti, iar eu, fericită că am scăpat şi săptămâna aceasta fără să afle părinţii ceva, am continuat să sper că va uita.

Nu trecu bine săptămâna, că frate-meu veni iar în weekend acasă. Vreau eu să ies pe afară, aud o voce răstita: “Unde pleci?”. Cum până acum nu s-a pus această problemă, m-am uitat nedumerită şi îi zic “Cum unde plec, pe afară, de fapt mă duc la muzeu, la expoziţie”. Ca să aud “Muzeu îţi trebuie ţie, nu îţi mai ajung minciunile, descalţă-te că nu pleci nicăieri!”. Eram pe punctul de a izbucni. Să plec, să nu plec. Să ţip, să nu ţip. Unde îmi este orgoliul şi personalitatea? Dar cu ce rost să ţip, când el mă are la mână şi cum nu fac ceva, pot fi spusă alor mei. Iar problema se pune astfel: dacă afla, clar mi se va tăia internetul, telefonul, ieşirile în oraş, banii etc. Nu că ar fi asta problema, aş putea trăi fără toate astea, dar în fiecare zi mi se va repeta acest lucru. Şi în plus, am nevoie şi de internet şi de telefon până în toamnă (când băiatul de care m-am îndrăgostit va veni să facă facultatea în Craiova). Ce ar trebui să fac până atunci? SĂ ÎL ASCULT PE FRATE-MEU?

 

A voastră Flori

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars Loading ... Loading ... Trimite acest articol prin email Trimite acest articol prin email

Stai la curent cu ultimele însemnări!

rss    sau    rss

Comentariile prin RSS

3 comentarii. Tu de ce nu zici nimic?.

  1. blonda a zis:

    daca esti virgina (n-ai mentionat pe nicaieri aspectul asta), nu vad ce ai avea de pierdut daca afla parintii de excursia cu pricina. bine, iti taie internetul, telefonul (ha ha, am avut parte de primul telefon mobil la 25 de ani) si nu mai ai bani sa te zbengui la sucuri. o adevarata tragedie! oricum din ce povestesti tu ai tai n-au incredere in tine, sau cel putin tu esti convinsa de chestia asta. ce nu stii tu e altceva: e mai simplu sa afle de la tine decat de la altii. parintii au un orgoliu ciudat, si cand vor afla din intamplare de escapada asta de la terti vor exploda mult mai urat decat daca afla de la tine iar consecintele vor fi de mai lunga durata.

    sfatul meu sincer e sa-ti iei inima in dinti si sa le spui tu. de omorat n-o sa te omoare, si asta e singurul lucru care conteaza.

  2. MiCu a zis:

    eu nu-nteleg o chestie,tu ai plecat 3 zile fara sa stie ai tai?sau fara sa stie ca esti cu amorezu? :roll: daca ai plecat cu stirea lor nu vad care ar fii problema cu hamorezu :roll: iar daca ai plecat fara ca ei sa stie e destul de grav :roll: dar trebuie sa-ti asumi riscurile si sa nu stai niciodata la mana cuiva,odata consumata fapta nu trebuie sa dai inapoi pentru ca nu faci decat sa complici lucrurile,plus ca nu poti trai zilnic cu frica ajungand acasa si vazandu-ti parintii nervosi pe tine sa crezii ca maamaa le-a spus ce ma fac etc e destul de nasol :cry: poate ajungi sa te dai de gol singura…

    sfatul meu este sa te comporti normal,sa nu-i faci pe plac lu’fratetau nici sa le spui singura alor tai…afla afla asta e,si daca afla la fel de normal sa te comporti “da ma am fost,uite asa asa..” punct …

    acum privind cu alti ochii si gandind altfel si tinand cont de circumstante e destul de nasol,nush cat de mult te-ar intelege ai tai “cum,deunde,internet,nu esti sanatoasa etc”…bafta oricum si ai grija de tine

    “eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte”

    MiCus last blog post..1

  3. Adriana a zis:

    blonda are dreptate, chestii de genul asta nu trebuie ascunse de parinti, daca stii ca pot afla din vreo sursa oarecare. Mai bine te duci cu telefonul intins si cu fruntea sus, plangi putin ca n-au incredere in tine, bagi textul cu “stapanu’ zgarcit invata sluga hoata”, stai o saptamana-doua cu capul plecat si cu moaca de “pe mine nu ma iubeste nimeni” si gata. Sincer, daca ai fi copilul meu, ti-as face scandal doar pentru ca nu mi-ai spus sa-ti cumpar prezervative.

    Adrianas last blog post..Rara avis - Tata e de vină!

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>