Mar
28

Fidelitate

Publicat în categoria Discuţii de A.Faith

Vin eu ca tot omu’ de la liceu, cu o oră mai devreme, că deh… am şi eu tabieturile mele şi deschid laptopul. Pe Y!m, Didişoru’ mă întâmpină cu un link de la softpedia. Recomandare cică. Curios din fire, bag eu ochiu’ să văd cum stă treaba. Ce să văd? “Virgina care vrea are iubit dar vrea s-o faca cu altul prima data”. Restul, e istorie.

După o repriză de râs copios (adică râs dinăla isteric, din care nu te mai opreşti decât dacă rămâi fără aer) îmi aduc aminte de păţania unui prieten. Mă rog, aşa-zis prieten, pentru că de la o vreme s-a cam schimbat placa. Să-i dau un nume. Să-i spunem… Mihai. Mihai ăsta al nostru are vreo 17 anişori împliniţi de curând. Până nu demult avea o relaţie stabilă cu o anume Maria. Şi când spun relaţie stabilă, mă refer la mai mult de un an de zile. Mai exact, vreo 3 dacă-mi aduc eu bine aminte. Încă de pe vremea când îşi ştergea mucii cu mâneca stângă şi cu dreapta o ţinea pe-asta de mână.

Iaca aşa veni şi clasa 9a, când cu chiu cu vai, respectivii au intrat la liceu. Deşi s-au făcut eforturi mari ca ei să pice în aceiaşi clasă, n-au reuşit decât să fie acelaşi liceu. Eh, decât deloc… măcar aşa se vedeau zi de zi. Cum probabil toată lumea cunoaşte, o dată cu schimbarea mediului de învăţământ se schimbă anturajul, modul de gândire şi de cele mai multe ori partenerul. Ei bine, dumnealor au continuat împreună această “frumoasă” relaţie.

De când i-am cunoscut, niciodată nu mi-a picat bine prezenţa Mariei. Pur şi simplu. Pot spune că pe undeva, am mirosit că nu e în regulă. Nu ştiu cum se face, dar sentimentul era reciproc, aşa că nu îmi fac greţuri pe chestia asta.

Fac ei ce fac, încearcă prietenul ăsta al meu în diverse dăţi s-o “iniţieze” pe respectiva într-ale amorului carnal, da’ de fiecare dată eşuează, rămânând la stadiul de o mânuţă pe ici pe colo. Tipa nu şi nu, că ea vrea să rămână neatinsă, că dac-o află mă-sa, se lasă cu scandal. Acu’ respectivu’, credul din fire, pune botu’ şi linişteşte caii. La câteva săptămâni, intervine subsemnatu’ şi îi explică ăstuia că don’şoara se cam dă în bărci cu alţii. Ţârrr telefonu’, scandal. 2 zile de ceartă. Plânsete la telefon, bocete.. ce mai, ziceai că a murit papa! Acu’ Maria, văzând că Mihai e de neînduplecat, schimbă foaia şi-o dă în sictir. Fericire mare pe capu’ ăstuia, care începe să dea ia-ma-n găini. Cu simţu’ responsabilităţii însă, pentru că încă avea inima frântă.

Şi cum o minune nu durează prea mult, nu i-a ţinut nici p-ăştia mai mult de o săptămână. Luni s-au certat şi duminică erau împăcaţi. Fără prea mari eforturi. Până aci, nimic ieşit din comun. Partea frumoasă a venit peste câteva luni, când s-a aflat că «don’şoara” Maria s-a lăsat gâdilată (bine) sub coadă de vreo 3 feţi frumoşi (ca noaptea de tuciurii). Şi totul în decurs de numa’ o săptămână. Alte bocete, alte scandaluri, numa’ că de data asta i-a ţinut vreo lună. Nu vreau să mă gândesc ce i-o fi trecut ăleia printre picioare în toate perioada asta, că mi se ridică păru’ pe mine.

Făcură ei ce făcură şi se împăcară iar, cu gânduri de zgâlţâială. Adică din partea lui. Mă rog, şi din partea ei, da’ mai puţin. Pleacă mă-sa o dată de-acasă cu ta-so cu tot şi-i lasă pe-ăştia singuri. Ştiind în prealabil că Mihai are planuri azi, am zis că n-ar strica să ies la o bere cu alţi cunoscuţi. În timp ce gâlgâiam de zor la o blondă, ţââârrr telefonu’ : bă, unde eşti? Ăăă, la o bere, care-i faza? Unde, hai că vin şi io acu’! Păi? N-aveai treabă? Bă, lasă miştocăreala şi zi unde sunteţi.

Am zis că mi se pare mie că are vocea ciudată. Mi-am zis atunci : Bag seamă că ăsta a dat din cur azi :mrgreen: . Se afişează respectivu’ la vreo 30 de minute cu o falcă-n cer şi cu alta-n pământ şi începe să spună : am luat-o, am dezbrăcat-o şi nu s-a ridicat nivelu’. Acu’ am intrat în panică, de obicei n-aveam probleme. Am încercat eu metodele proprii (mai o mânuţă, mai un gând murdar) da’ nimic nimic. Acu’ Maria a zis că n-ar strica să-mi dea o mână de ajutor. Mai degrabă, o gură de ajutor. Nimic.

Era traumatizat. La cum vorbea, cel puţin aşa părea. De supărare, hai să bem. Bem o bere, bem două, mai bem încă ună şi cu zâmbetu’ pe buze, îl luăm pe ăsta iar la întrebări :

Aşa bă, şi zici că nu te-a ajutat Micuţu’ ?

Ce-ai bă? Ce micuţ? Neeeeaaaah… n-am făcut mă nimic cu aia, că cică ea e virgină şi vrea să se păstreze.

Pe cine să mai crezi? Pe Mihai cel treaz sau pe Mihai cel beat? Că declaraţiile se cam contraziceau : neiniţiată, da’ expertă. Asta am realizat mai târziu, când s-a hotărât s-o lase pe Maria pentru … alta. Desigur, şi aia i-a dat ţeapă. Oricum, tangenţele mele cu respectivul se rezumă în ziua de azi la salut-salut datorită stilului de viaţă adoptat. Pe undeva, îl înţeleg. La ce-a păţit… da’ totuşi.

Dragele mele cititoare, dacă aţi avut răbdare până acu’ să citiţi, luaţi de bun sfatul meu : vinul roşu e cel mai bun pentru voi! dar dacă-l bem noi .
Totuşi, morala ar fi alta : omu’ la băutură spune adevăru’