Dulce amărui…

Cel sătul de dulce vrea şi amar câteodată

Mar
02

1 Martie - Impresii

Publicat în categoria Dulce de Arinia

Început de primăvară ploios şi nimic mai mult. Dacă toată săptămâna soarele a făcut impresie bună şi s-a arătat zâmbăreţ taman azi ne-a întors spatele fără pic de resentiment. Urât din partea sa! Oricum, nu mai contează, că ziua a trecut şi nu mai avem cum s-o întoarcem înapoi. Şi totuşi, ce a rămas în urma ei? Cam nimic nou sub soare. E bine zis că e doar ziua care deschide anotimpul primăvăratic, prin urmare nu e musai să fie şi ea aşa. S-a dus şi dimineaţa aia devreme pe care îmi propusesem s-o respect, deoarece neavând niciun plan de urmat, şi pe deasupra fiind doar cu mama acasă, am preferat să fac să tacă insistentul telefon de la care se auzea cântând melodie frumoasă, printre altele (dar nu îndeajuns încât să mă scoale din pat) şi să mă rotesc la 90 de grade de fiecare dată când ochii îmi rămâneau aţintiţi pe ceas.

Apoi mi-am oferit drept mărţişor liniştea din casă şi ceva convorbiri la telefon cu o prietenă care se răzgândeşte mult şi des şi tot ca la Ploieşti o lasă. Dar graţie ei am reuşit să scot nasul la aer ieri şi să merg la un suc prelung şi mai ciudat. În sensul că aveam o companie mai ciudată, dar bună de schimbat opinii şi cuvinte, de exerciţiu pentru ale mele cunoştinţe de engleză. Dacă simbolistica spune că mărţisorul e reprezentat de împletirea a două fire, unul alb şi unul roşu, eu ieri am avut parte de unul mai negru de soi. Am făcut cunoştinţă cu un domn tânăr şi călător de fel, stabilit în România la Bucureşti, dar originar din Africa, pasionat de a avea cunoştinţe şi prieteni în cât mai multe colţuri ale ţării noastre cel puţin, din partea cărora să primească găzduire de fiecare dată când i se face dor de ducă (la fel ca şi în Craiova). Din dorinţa de a fi “sociabilă”, dar nu ieşit din comun, că aşa nici peste 20 de ani nu voi ajunge să fiu, am dat-o-n altele cu respectivul iar acum mă tem de ce ar putea el să facă în continuare, tipul fiind destul de dezinvolt de la prima întâlnire. Toate bune şi frumoase, numai că încerc să mă păstrez precaută, de oricine ar fi vorba, şi cu atât mai puţin doresc să fiu înţeleasă greşit.

Iar ca să aibă un final adaptat zilei întregi acest 1 Martie, după o fumurie după-amiază, ies afară în ploaie şi mă învârt pe drumuri tot degeaba, iar când mă-ntorc acasă sunt, ca de obicei, luată insistent la întrebări. Şi de ce mi-e totuşi drag de ziua asta ? Păi ştiu măcar că a fost liberă, de weekend şi din fericire, mai paşnică faţă de alţi ani când forfota tradiţiei mă zăpăcea complet.

Eu mă consider foarte norocoasă că nu mi-au fost oferite diverse chestii care să-şi facă mai apoi veacul în punga din dulap plină de minunăţii strânse de câţiva ani încoace, însă lângă mine şi acum, seara când deja e întuneric, stă o floare minunată plină de viaţă, adevărat cadou pentru ceea ce a fost 1 Martie 2008. E atât de colorată încât nu pot să nu zâmbesc când o văd. Mulţumesc celui ce a avut gândul ăsta, cum am facut-o şi când am primit-o, că aşa mi-a făcut ziua de ieri una cu adevărat de primavară. Sper ca şi vouă să vă fi adus cineva un fir de natură cu care să trezească un zâmbet pe faţă voastră iar toată săptămâna să înfloriţi datorită lui. Pentru primăvara ce urmează nu pot să vă urez decât ce-mi doresc şi pentru mine: să fie cu soare cât mai mult ca să se înverzească cât mai repede atmosfera şi să respirăm din nou un aer proaspăt.

Săptămâna plină de răsfăţ pentru noi fetele că merităm din plin!!!

A voastră Arinia

Trimite acest articol prin email Trimite acest articol prin email

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars Loading ... Loading ...


Stai la curent cu ultimele însemnări!

rss    sau    rss

Comentariile prin RSS

Doar un singur comentariu? Tu de ce nu zici nimic?.

  1. RoxXx a zis:

    Original articol ;) personalizat…good job!

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>