Hai la o bere!

Publicat în categoria Dulce de Adriana

Un prieten drag avea o vorbă “hai să vorbim despre muzică: ce mai bem?”. M-a amuzat întotdeauna, pentru că exprimă o stare de fapt: n-are importanţă despre ce vorbeşti, atâta vreme cât eşti între prieteni cu care te simţi bine. N-are importanţă că a doua zi nu-ţi mai aminteşti decât nişte frânturi de conversaţie, important e că îţi aminteşti că ai râs până te-a durut burta.

Când stăteam cu băieţii în cămin ne distram de prostia celor de la NASA, sau de la Microsoft: cheltuiau o grămadă de bani pentru cercetare, plăteau milioane de dolari pentru o idee pe care să o pună în practică savanţii lor, când puteau veni pur şi simplu între cămine cu şase navete de Bucegi (de Reghin, nu poşirca de acum), douăzeci de pizza de la Cin-Cin şi trei cartuşe de ţigări. A, şi tanti Kati, desigur, ca să ne umple halbele, să ne atragă atenţia cu “ia fă tu o mişcare peste gard cu scrumiera aia” şi să-i pună pe cei obosiţi pe direcţia cea bună: “vezi blocul ăla? acolo stai! ţine drept, că-i bine!”. Ar fi plecat, fraierii, cu zeci, sute de idei. Pentru că găseai în căminele ălea o mulţime de puşti pasionaţi: unul repara orice televizor, oricât de vechi, indiferent dacă mai existau piese de schimb sau nu (improviza el ceva), altul făcea radiouri în cutii goale de ness şi telefoane în cutii de carton (ocupaţia lui principală în sesiune era construitul de aparate care să bruieze toate televizoarele din cămin - îi plăcea la nebunie circul care ieşea), unul făcea calculatoarele să se deschidă cu “salutare X” sau ceva asemănător… Ieşeai la o bere cu ei şi aflai tot felul de scheme electrice şi electronice, cum să-ţi faci alarme care să te anunţe când deschide cineva borcanul cu carne în untură, cum să-ţi mai pui 10 cai putere pe motorul vechi, cum să faci un OZN, detectoare de miros (ca să ştii sub ce pat ai uitat ligheanul cu cartofii tăiaţi, sau unde sunt şosetele lui Lucică), instalaţii a la Tom şi Jerry de stins becul fără să te dai jos din pat, o mulţime de idioţenii pe care nu le punea nimeni în practică. Oricum, fără să pricepi nimic din ce se discuta, erai captivat de pasiunea pe care o puneau în explicaţii, de luciditatea cu care unul care abia nimerea uşa de la cameră făcea diagrame de moment sau de siguranţa cu care lipeau gândăceii ăia cu multe picioare pe o plăcuţă dar nu erau în stare să urce singuri în pat. Întotdeauna am fost de părere că multe idei geniale s-au pierdut pentru că nu le-a auzit cine trebuie în momentele potrivite.

De ce-mi amintesc de asta? Pentru că mulţi, prea mulţi, nu cunosc bucuria pe care ţi-o aduce „statul la o bere”. Pentru că văd că e la modă să bei suc sau cafea dacă sunt prezente fete (cărora nici prin cap nu le trece că ar putea să ceară şi ele o bere), să discuţi subiecte cretinoide, pentru că întâlnirile astea se scurtează din ce în ce mai mult, şi devin din ce în ce mai snoabe… Pentru că fetele nu mai au răbdare să asculte, pentru că nişte deştepte bat apa în piuă în presă despre cum să se comporte un băiat când iese cu prietena, ce pretenţii trebuie musai şi obligatoriu să aiba ea de la el, ce ai voie să discuţi în prezenţa unei mimoze, când să pleci, când şi de câte ori ai voie să mai ceri ceva…

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă o fată ar cere şi ea o bere, dacă n-ar încerca să schimbe subiectul discuţiei spre Cătălin Botezatu sau Shakira, dacă nu s-ar ataca la bancurile cu blonde, dacă şi-ar ridica un picior pe scaun, dacă n-ar durea-o capul după jumătate de oră… dacă ar încerca. S-ar alege cu prieteni în plus, zic eu.

A voastră Adriana

 Loading ...  Trimite acest articol prin email