Încă visez (II) - Guest post

Publicat în categoria Dulce de CrissA

*continuare*

La început îi fu teamă să se întoarcă, să-şi îmbete ochii cu imaginea lui, ca într-un vis în care ţi-e teamă să nu faci un pas greşit care să spulbere iluzia. Însă, de dragul lui, îşi luă inimă în dinţi.

-Cătălin, în sfârşit!

Şi nu îşi mai putu stăpâni lacrimile. Îi sări în braţe şi îl strânse tare, ca şi cum ar fi avut o încercare nebună de a-l integra propriului ei trup. Deşi vroia să îl privească, să facă şi altceva, nu putea. Se rezumă doar la a-l ţine strâns. Şi a plânge cum nu o mai făcuse până acum. Lumea trecea, se uita la ei, dar lor nu le păsa. Nimic nu mai conta în acele momente, căci perna pe care amândoi o strângeau în braţe seara a luat în sfârşit chipul dorit.

-Linişteşte-te, sunt aici acum. A trecut, gata. Nu-mi place să te văd plângâng.

Nu ştia ce să mai spună pentru a o linişti. Aşa că o trase puţin, se uită fugitiv în ochii ei şi o sărută. Cuvintele lui s-au destrămat, lacrimile ei s-au oprit. Şi timpul parcă s-a oprit. Sau cel puţin ceasul ticăia doar când buzele lor se depărtau.

-Mai bine-o luăm din loc. Până la urmă, nu avem aşa mult timp la dispoziţie şi cred că amândoi vrem să profităm la maxim de el.

Ea încă nu era în stare să îi răspundă, aşa că încuviinţă din cap.

-Bleguţa mea, promite-mi că nu vei mai plânge vreodată! Nici măcar de fericire!

Lăsă privirea în jos şi din nou încuviinţă doar prin gestică. Nu aşa ar fi vrut să reacţioneze la prima întâlnire, dar pur şi simplu sentimentele îi scăpaseră de sub control. O luă de mână şi porniră la drum. Nu ştiau încă încotro, erau multe lucruri pe care vroia să i le arate. Nu ştia cu ce să înceapă, cu ce să termine.

-Suntem pe strada numită Parfumul teilor pentru că toţi copacii din zonă sunt tei. Să vezi ce frumos e vara, mirosul ăla care parcă te îmbată… şi se opri. Privirea lui o intimida oarecum. Nu ştia ce e în spatele acelei priviri, iar asta o neliniştea oarecum.

-S-a întâmplat ceva?

-De ce trebuia să se întâmple ceva? Te privesc şi eu în sfârşit şi nu mă mai satur. De câte ori mi te-am închipuit, de câte ori te-am visat, niciodată nu am crezut că realitatea poate să bată visul.

Iar ea roşi.

-Uite, chiar şi partea asta mi-am închipuit-o, dar niciodată atât de frumoasă.

Iar din vorbă în vorbă, din glumă în glumă, din sărut în sărut, timpul trecea. După ceva mers, ea îl opri.

-Aici stau eu. Având în vedere că ai mei sunt plecaţi weekendul ăsta, ce spui să pleci înapoi cu trenul de 5:00 în locul celui de 20:00?

-Nu mă aşteptam la o aşa propunere.. dar bineînţeles că mi-ar plăcea să petrecem mai mult timp împreună, nici nu se pune problema. Eşti sigură că asta vrei?

-Dacă nu eram sigură, îţi mai propuneam?

-Nu, cred că nu… şi o sărută entuziasmat la gândul că, pentru o noapte, va fi a lui.

Nici măcar în vise nu sperase la aşa ceva. Era parcă trăia un vis pe care nici măcar nu îndrăznise să îl viseze. Până acum. Odată intraţi înăuntru, părea că s-au izolat de restul lumii. De parcă între pereţii acelei case era un univers diferit, universul LOR. Sărutări pasionale, şoapte la ureche, mângâieri tandre şi priviri adânci. De asta au avut parte la început.

A voastră CrissA

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...