Nimic, dar mult!

Publicat în categoria Dulce de Mara

(...) După o noapte destul de agitată, în ziua următoare din nou, in picioare, la aceaşi oră, doar venise timpul să se pregăteasca pentru scoală. Cătălina se simtea deja ca un robot, o simpla masinărie teleghitată de către mâinile destinului…

Tânăra merse in baie, trei minute, işi prinse parul in coadă, işi luase ghiozdanul si iesi pe usă. Era destul de agitată deoarece prima oră avea test şi nu avusese timp să inveţe, sau mai bine spus nu-i stătuse capul la invăşătură sub nici o forma…. Odată ajunsă la scoală, la test se pare că Dani o scoate din incurcătură, apelând la vechea metodă pe care o foloseşte fiecare elev şi anume copiatul(nu că ar fi un lucru tocmai bun, dar in cazuri de maxima urgenţă, omul mai şi trişează câte puţin, ei bine, poate puţin mai mult de această dată ).

În pauză din nou, râsete, vorbe, lucruri familiare pentru Cătălina, dar acum îi păreau atât de distante, căci ea nu făcea altceva decât să se gândeascâ la Rareş, pe care urma să-l întălnească deoarece era joi şi avea cursuri de dans. Frumos…

Timpul părea că s-a oprit…minutele păreau că se transformă in ore, iar asteptarea devinise greu de suportat pentru amorezata noastră. Cu chiu, cu vai, iată că în sfârşit ceasul arată ora 15:00. Cătălina se aranjează repede, se dă cu un lip-stick transparent pe buze şi se indreaptă spre sala festivă(locul unde se ţinea cursul). Se afla în întârziere şi fugind pe coridor, odată ajunsă în faţa uşii se loveşte de…nimeni altul decât Rareş(se părea că norocul era de partea ei). Acesta, binevoitor, îi oferă măna pentru a o ajuta să se ridice, întrebând-o daca se simte bine.

„Da…mersi…ăăă sunt bine”. Clar, totul mergea perfect!

La sfârşitul orei se pare că atât Cătălina cât şi Rareş mergeau spre casă în aceeaşi direcţie. Pe drum au început să vorbească despre o serie de lucruri :

„Şi acum, ia spune-mi care este prototipul băiatului perfect în viziunea ta?”, o întrebă Rareş

„Trebuie neapărat să-ţi răspund?” Rares încuvinţă din cap. “Ei bine, nu am tocmai un prototip, dar mi-ar plăcea să fie un tip înalt, să aibă ochii verzi, să fie sensibil, înţelegător…nu stiu, o persoană cu care in momentul în care încep să vorbesc să nu-mi dau seama când trece timpul.”

„Păi calităţile astea le am şi eu”spuse Rereş şi începu să râdă.

„Vai dar modest mai eşti!…Uite, am ajuns, aici stau eu! Pa!”

„Pa, ai grijă de tine şi nu uita că incă nu am terminat discuţia asta!!” şi o sarută pe obraz.

Ajunsă acasă, Cătălina merge în camera ei, ia laptopul in braţe şi se loghează pe messanger…Ia te uită, Adela era online….incredibil, mai ales poza ei de la avatar…
“Fiţe, nu altceva”îşi spunea Cătălina.

Totuşi se pare că Adela a salutat-o, obisnuita ei forma de salut “hey”. Cătă vroia să-i povestească tot ce s-a întâmplat in acea seară, dar parcă ceva o operea, nici ea nu ştia ce…simţea că dacă i-ar fi povestit cuiva despre cele întâmplate, s-ar fi distrus totul…era ciudat şi pentru ea…poate că era pentru prima dată când se îndrăgostise cu adevărat de un băiat…

După aproximativ 15 minute s-a hotărât să închidă calculatorul, nu avea chef de discuţii cu nimeni, vroia să fie singură…! Şi-a stins lumina, s-a aşezat pe covorul luminat de către becul reflectorizant de afară….se gândeadin nou la Rareş…era atât de fericită…

A voastră Mara

 Loading ...  Trimite acest articol prin email