Rara avis - Tata e de vină!

Publicat în categoria Dulce de Adriana

Tata e de vină. Vă spun de la început, ca să ştiţi, toate lucrurile care fac ca eu sa fiu atât de sărită de pe fix sunt din vina lui tata.

Să explic: se ştie că femeile au un set de cromozomi XX, iar bărbaţii au XY. Adică eu am luat de la mama un X, şi de la tata alt X. Dacă binevoia domnu’ tata să-mi dea Y-ul lui, viaţa mea ar fi fost mult mai uşoară, jur, începând cu orele de matematică aplicată din liceu (idioata de profă nu mi-ar fi dat mai mult de şapte nici bătută, în schimb frumosul clasei împuşca câte un nouă pe ochi albaştri, că domnişoara profesoară nu mai auzea şi nu mai vedea nimic altceva), botanica sistematică, controlul medicamentului, industria şi chimiile din facultate, cazarea în cămin, săritul gardurilor (scurtătura era prin grădina botanică), duşul în căminele de băieţi (la fete era plin tot timpul), mâncarea de la cantină (nu vreau să vorbesc despre diferenţa dintre porţiile fetelor şi porţiile baieţilor, am traume), viteza cu care îţi aduce berea Mitzi de la terasă, pumnii pe care nu i-am putut plasa în anumite nasuri, verile cand îţi vine să lingi asfaltul de cald şi nu poţi umbla fără tricou prin cameră, şi terminând cu ideile mele idioate: indiferenţa faţă de pantofii cu tocuri, fluturaşi, cercei, poşete, rochiţe, dizainări, coafuri şi cine romantice, scepticismul şi pragmatismul din dotare, plăcerea de a înşuruba, deşuruba, ciocăni, tăia şi de a da indicaţii, groaza care mă apucă la auzul unor cuvinte urâte (cumpărături, magazin, roz, lichior, romantic, telenovelă). Toate problemele mele ar fi fost rezolvate dacă primeam amărâtul ăla de Y.

Ce m-a făcut să mă gandesc la asta? Pai, bărbatul ideal. Sper că nu-şi imaginează cineva că cele două sexe au reprezentări identice ale personajului în discuţie. Fetele vor un tip atent, băieţii vor unul care să nu întrebe de ce-s necăjiţi înainte de a patra bere, ele vor un tip cult, ei vor unul care să ştie în ce minut a dat Balaci gol în meciul foarte important de-acu’ o sută de ani, ele vor un tip romantic, ei vor unul care să-i ajute să-şi zugrăvească apartamentul şi să mute mobila, ele vor un tip tandru, ei vor unul pe care se pot baza că sare la bătaie dacă e cazul… să mai continui? Problema e că eu gândesc ca un băiat. Nu-mi trebuie flori, nu am pretenţia să-şi amintească ziua în care ne-am căsătorit, nu vreau să-mi aducă la pat micul dejun… vreau doar să sforăie în fiecare noapte, pe jumătate cocoţat peste mine, să-mi schimbe robinetul, să repare o priză, să împingă dulapul dacă am chef să mut mobile, să facă mişto de prostiile pe care le fac şi să se uite la meci dacă vreau linişte. Aş înnebuni dacă ar trebui să stau cu un bărbat în stare să aprecieze cum trebuie “Dansul lebedelor”, care să nu mă contrazică, să încerce să mă înveselească de câte ori mă vede supărată, sau vorba Mirunei, care să ştie diferenţa dintre “bej”, “crem” şi “alb-murdar”.
Eh, e clar, nu-mi lipseşte decât cromozomul ăla, că-n rest sunt băiat.

A voastră Adriana

 Loading ...  Trimite acest articol prin email