Temă - O poveste. Povestea vieţii

Publicat în categoria Amărui, Dulce de Adriana

Toate poveştile încep cu „a fost odată ca niciodată”, fie ele fantezii sau întâmplări reale. Asta pentru că ceea ce merită povestit e unic şi irepetabil. Pentru că indiferent cât timp a trecut, ţi le aminteşti în cel mai mic amanunt şi le retrăieşti cu aceeaşi intensitate. Îmi amintesc exact întunericul şi frigul, îmi amintesc exact amestecul de spaimă, nerăbdare şi bucurie imensă, îmi amintesc exact agitaţia de atunci şi îmi
amintesc exact că nu eram prea sigură dacă să mă agit şi eu sau să stau puţin să mă bucur în linişte de moment… E ciudat, dar nu-mi mintesc durerea, ştiu că a existat, ştiu că mă forţa să stau aproape în patru labe, ştiu că am urlat şi că abia puteam să respir, şi mai ştiu că toate astea n-aveau nici o importanţă. Pe un monitor se vedea cum bate inimioara şi nu ştiu de unde se şi auzea „tic-tic-tic-tic-tic”…

Timpul, gândul, inima şi respiraţia mea urmau doar acel ritm. Uneori, din cauza mişcărilor mele, aparatul micuţ de pe burtoiul meu se
mişca, şi ritmul uimitor se schimba, sau scadea în intensitate, şi eu eram la limita opririi respiraţiei, dar mă mişcam din nou şi totul reintra în acel „tic-tic-tic-tic”, iar eu mă miram cât de paranoică pot fi, şi totul o lua de la capat… Trăiam în acel ritm. Şi cu toate astea, atunci când n-am mai avut aparatul, nu i-am simtit lipsa. Pentru că eram mult prea ocupată să studiez miracolul meu. Şi al lui.

Da, pui frumos şi deştept, e povestea ta. Unică şi irepetabilă, aşa… ca tine. Aşa te-ai născut, odată cu o poveste, ca o poveste, ca un cadou. Povestea mea, întamplarea mea reala, esti tu. Aş vrea să pot să-ţi transmit bucuria şi uimirea cu care te-am privit în acel moment, cât de magnific de frumoasă erai cu cele trei-patru fire lungi de par de pe urechile tale mici, cu ochii gri albaştri, cu degetele (zece la maini, zece la picioare, cum le-oi fi numărat dintr-o singura privire?) mici şi grăsuţe, mică-mică şi fără nici un dinte… îţi lipsea doar o fundă mare şi roşie! Aş vrea să pot să-ţi inund inima cu iubirea care mi-a crescut atunci în suflet, aş vrea să fii mare şi să-nţelegi ce încerc să-ţi spun…

Am fost atât de mândră şi fericită atunci, încât cu greu îţi poţi imagina sentimente mai puternice, dar tata… tatăl tău era în stare să plece pe lună ca să ţi-o aducă la păţut, să bată o lume întreagă cu mâinile goale, ştii tu vorba lui: „puteai să prinzi o sută de iepuri cu el”. Poate n-ai să înţelegi nimic din ce-am scris eu acum. Scriu ca să ştii cât te iubim, amândoi, cât de mult ne-ai schimbat viaţa, câtă bucurie ne-ai adus în fiecare clipă. Şi pentru că te iubesc, îţi povestesc o întâmplare reală, care începe cu „a fost odată ca niciodată, care nu s-a terminat, care poate fi schimbată aşa cum vrei tu.

Tema ta e să schimbi povestea, s-o faci cât de frumoasă poţi şi s-o duci mai departe copiilor tăi. Tema mea e să te ajut. E grea, cea mai grea tema din lume. Să scrii două pagini e floare la ureche, să ajuţi pe cineva să fie bun, darnic, iubitor şi sigur, să „faci” un om e greu. Dar încerc.

A voastră Adriana

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...