Dulce amărui…

Cel sătul de dulce vrea şi amar câteodată

Mai
24

PMS - Sindromul premenstrual

Publicat în categoria Sănătate de Adriana

Din punctul meu de vedere, sindromul premenstrual (PMS) şi sindromul NF sunt două dintre cele mai utile invenţii ale bărbaţilor. Pentru că le oferă scuze plauzibile în orice situaţie: sunt nervoasă fără motiv? PMS. Am uitat ceva? PMS. Am ars mancarea? PMS. Mă doare capul? PMS. M-am certat cu vecinii? PMS, evident. În nici un caz nu-s ei de vină, drăguţii, pentru că femeile sunt prea obosite ca să-şi amintească să plătească şi gazul, sau prea ocupate cu ştersul copilului la fund ca să mestece în tocană, şi nervii nervoşi nu le vin de la faptul că domnu’ soţu’ stă de trei ore cu berea la televizor. Nuuu, PMS-ul e de vină pentru tot. Nu ştiu cum se face că majoritatea covârşitoare a femeilor care suferă de PMS sunt trecute bine de vârsta adolescenţei, când nu au asemenea probleme. :evil:

Serios vorbind, la mai mult de jumătate dintre femeile care merg la medic acuzând simptome de PMS nu se confirmă acest diagnostic. E, dealtfel, destul de complicat să faci diferenţa între PMS şi depresii, de exemplu, pentru că simptomele sunt comune: iritabilitate, furie, depresie, ostilitate, modificări ale apetitului (inapatenţă sau apetit excesiv), bufeuri de căldură, insomnii, cefalee (dureri de cap), fatigabilitate (oboseală excesivă), confuzie, dificultăţi de concentrare, introvertire (închidere în sine), certuri frecvente, discutarea în contradictoriu, sau între PMS şi sindromul colonului iritabil (balonări, cefalee, insomnii, oboseală). În sindromul premenstrual, acestora li se adaugă şi dureri la nivelul sânilor, iar durata este de 10-14 zile pe lună, cu apariţii periodice, în funcţie de ciclul menstrual. Ar trebui ţinut un jurnal al apariţiei si dispariţiei probleamelor, pentru confirmarea periodicităţii, iar dacă diagnosticul nu este plauzibil nu strică nici evaluarea relaţiilor maritale, a comportamentului social, cu copiii, a nivelului de stress etc pentru o eventuală discuţie cu un psiholog.

Simplul fapt că femeia se prezintă la medic pentru a cere ajutor, implică un grad de severitate, iar tratamentul ar trebui personalizat. Extractul de mlădiţe de zmeur, Donavital sau Mastodynon sunt destul de eficiente pentru reglarea tulburărilor hormonale care sunt responsabile de apariţia PMS. Asta în cazul în care diagnosticul e corect şi pus de un medic, nu de vecina de la patru.

A voastră Adriana

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars Loading ... Loading ... Trimite acest articol prin email Trimite acest articol prin email

Stai la curent cu ultimele însemnări!

rss    sau    rss

Comentariile prin RSS

5 comentarii. Tu de ce nu zici nimic?.

  1. blonda a zis:

    bine bine, si de NF cand discutam?:) ca sa fiu sincera, cred ca sufar de PMS numai cand sunt NF. adica musc. in rest sunt cuminte :wink:

  2. Adriana a zis:

    eh, io m-am maritat tanara, nu prea am experienta cu sindromu’ NF. Da’ daca incepi tu, discut si io!

    Adrianas last blog post..PMS - Sindromul premenstrual

  3. krossfire a zis:

    PMS-ul real e o chestie really scarry, si asta o spune un barbat. Chiar am intalnit pe cineva care suferea de asa ceva la un punct.

    krossfires last blog post..Laicizarea

  4. Adriana a zis:

    da, este, mai ales ca se dignosticheaza destul de greu, majoritatea medicilor nici nu-si pun problema ca ar putea fi asa ceva, si foarte multe femei nici nu se duc la doctor, li se pare oarecum normal sa sufere.

    Adrianas last blog post..PMS - Sindromul premenstrual

  5. Sindromul NF | Dulce amărui... a zis:

    [...] PMS - Sindromul premenstrual [...]

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>