Dulce amărui…

Cel sătul de dulce vrea şi amar câteodată

Apr
15

Autodistrugere

Publicat în categoria Sfaturi de Roxana

Avem până în 18 ani? Nu ştim exact ce vrem de la corpul nostru. Pielea este fermă, „aripioarele” de pe şolduri sunt simpatice, picioare armonioase, sâni obraznici, ten perfect, păr sănătos. Dar se împlineşte o vârstă… peste 25 de ani, şi vezi că ceea tu ai luat by default atâţia ani de zile, începe să dea chix. Vezi că orice prăjiturică în plus îşi ridică un cartier general pe fundul tău sau pe coapse, vezi alea 100g de cartofi prăjiţi de la MacDonald’s adunate la colăceii ce susţin buricul, vezi Cola aia pe care o bei zilnic cum îşi lasă coloranţii şi zahărul pe limba ta… şi devii DISPERATĂ. Pentru că, da, doar noi, femeile, devenim disperate când se întâmplă ceva alarmant cu corpul nostru. Bărbaţii se pare că sunt mai toleranţi când trebuie să mai dea o gaură la curea.

Corpul nostru începe să cedeze. Este un fapt. Cu fiecare secundă care trece mai moare un neuron, mai îmbătrâneşte o celulă. Apar straturi de grăsimi peste vechile straturi de grăsimi, apar riduri, apar puncte negre, părul se îngraşă mai des, apar firele albe de păr, apare celulita, sânii încep să fie din ce în ce mai atraşi de gravitaţie, gâfâi mai repede când alergi după autobuz. Sunt semne doamnelor şi domnilor, că trebuie să acordăm puţină atenţie acestui ambalaj care ne va servi de recipient până murim. Trebuie să facem în aşa fel încât momentul final să fie cât mai departe. Nu ne mai putem trăi viaţa din prăjeli, paste, tutun, dulciuri cu kilogramele, mâncăruri grase, mici, chiftele, tochituri. Ritmul de degradare creşte pe zi ce trece şi ne sinucidem încet-încet.

Da, corpul oricum se degradează, o viaţă am şi vreau să o trăiesc. Păi şi aşa o trăieşti? Bătându-ţi joc de corpul tău? Şi ce dacă n-o să mai mănânci zilnic câte o ciocolată sau floricele sau chips-uri? Poţi să mănânci o dată pe săptămână aşa ceva. Nu vedeţi că societatea în care trăim ne consumă? Da, ca pe nişte lămâi, ne stoarce de tot ce avem mai bun, şi la sfârşit ne aruncă în garsoniere înghesuite în blocuri de pensionari, pândind poştaşul cu pensia pe vizor.

Gândiţi-vă câte mai vreţi să faceţi în viaţă, ce planuri aveţi de îndeplinit, câţi copii vreţi să aveţi, dacă vreţi să-i vedeţi mari, însuraţi, cu copii la rândul lor. Şi apoi gândiţi-vă la scenariul ăsta: copiii voştri rămaşi fără mamă/tată la 13-14 ani, atunci când au mai mare nevoie de o direcţie în viaţă, de un sprijin. Se întâmplă des asta, nu spuneţi că nu o sa vi se întâmple tocmai vouă. Poate nu o să se întâmple exact acest scenariu, dar unul echivalent în consecinţe este foarte probabil.

Este adevărat că ni se îndeasă pe rafturi de supermarketuri produse pline de E-uri şi grăsimi. Şi veţi zice: chiar şi legumele (am văzut eu la televizor) din supermarketuri au E-uri şi nu sunt perfect sănătoase. Păi da, dar au mai puţine decât şunculiţa de porc şi pufuleţii cu adaosuri de prafuri galbene. Încetaţi să vă mai lăsaţi manipulaţi de reclame la junk food, de marketingul distructiv care vă convinge că sucurile cu acid îţi dau energie şi te fac mai cool. E timpul să vă revoltaţi şi să începeţi să aveţi grijă de cel mai bun prieten pe care voi înşivă îl distrugeţi: corpul vostru.

A voastră Roxana

Trimite acest articol prin email Trimite acest articol prin email 1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars Loading ... Loading ...

Stai la curent cu ultimele însemnări!

rss    sau    rss

Comentariile prin RSS

6 comentarii. Tu de ce nu zici nimic?.

  1. Ank a zis:

    Aici ai voie sa te lauzi? Io am dat jos toate cele 21 de kg din sarcina in cam 4 luni de la nastere si am sarit un pic de cei 25 de ani si inca pot manca ciocolata cat vreau. In rest, sunt vegetariana si incerc pe cat posibil am un stil de viata cat mai sanatos desi la capitolul somn sunt in urma rau. Eee? :mrgreen:
    Ank’s last blog post..Dor

  2. Adriana a zis:

    Ai voie sa te lauzi, da’ sa stii ca nu-i frumos. Se oftica babele ca mine, sta-ti-ar ciocolata in gat :razz: .

    Adriana’s last blog post..Autodistrugere

  3. Ank a zis:

    Stiu ca nu-i frumos, dar daca nu ma lauda nimeni?
    Lauda-ma gura ca ti-o o prajitura….
    amandina sau forret noir? :smile:
    Ank’s last blog post..Dor

  4. Adriana a zis:

    meringue… n-am mai mancat unul bun de cand eram in liceu!

    Adriana’s last blog post..Autodistrugere

  5. Ank a zis:

    Cam asa ceva? http://en.wikipedia.org/wiki/Image:6051_-_Meiringen_-_Rest._Da_Ernesto_-_MostroLuzern_-_Meringue.JPG
    o vizita in Elvetia si s-a rezolvat :)
    Ank’s last blog post..Dor

  6. blonda a zis:

    vai ce mi-a lasat gura apa cand am vazut poza aia … aaaaaaau. ce oameni rai :(

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>