15
Ce mâncăm azi?
Publicat în categoria Sfaturi de Adriana
Nu-s mare bucătăreasă, de fapt habar n-am să gătesc. Aşa că vara mâncăm verzituri, mai ales după ce trimit copiii la buni. Se mai întâmplă, dacă-i foarte cald, să prestez o supă de roşii sau de “bogăţia pământului” (adică cu tot ce găsesc), şi dacă se enervează Rosto („astea-s fluştureală, nu mâncare!”) câte un ghiveci, sau dovlecei cu orez, vinete cu orez, vinete turceşti, varză călită, conopidă…
Vă spun cam ce salate ştiu să fac, menţionez că ingredientele se pun “ad oculus” (după ochi), iar maioneza şi smântâna “quantum satis” (cât încape).
- Salată bulgărească: roşii, castraveţi, ceapă, telemea, şuncă, măsline şi ce mai găsesc prin frigider, ulei şi sare, m.f. susp.
- Salată de paste cu ardei: paste fierte (mie-mi plac gnocchi de la Barilla), trei culori de ardei tăiaţi fâşiuţe, roşii, măsline, ton şi iubirea mea, maioneza, tot m.f. susp.
- Salată cu porumb: şuncă (sau orice chestie fiartă şi afumată bine), telemea sărată, multe multe măsline negre feliuţate, mult porumb dulce, ciuperci, o tonă de maioneză şi trei de smântână, m.f. susp.
- Ciuperci cu maioneză: in plus faţă de ce ştie toată lumea, eu pun mult usturoi, ou fiert şi un pic de porumb
- Vinete cu maioneză: arhicunoscută
- Salată orientală: cartofi, ouă şi restul de verzituri.
P.S: „m.f. susp.” înseamnă “misce fiat suspensia” (amestecă şi fă o suspensie), adică toate alea trebuie să plutească in sosuri.
A voastră Adriana
Trimite acest articol prin email




4 comentarii. Tu de ce nu zici nimic?.
Adriana, dar o salata cu peste marinat cum as putea sa fac? Ai idee? Nu de alta, dar am o galetusa din aia cu peste in frigider si mi-e ca se stica …
Dadas last blog post..Fashion Gadget - Nokia 8800 Arte Pink
daca descopar prea multe resturi in frigider le bag in maioneza
am facut intr-o zi o salata cu peste, masline si telemea cu ou de-ti venea sa-ti bati copiii, sa-i sui in pod, sa le iei scara si sa mananci singur… dar nu mai stiu cum.
incearca si tu asa.
Adrianas last blog post..Când ai fost ultima dată fericită cu adevărat?
tu ai ceva cu maioneza
vaiiiiiii
salata de morcovi cu maioneza si smantana o stii? sau aia cu legume mexicane cu maioneza si smantana
abia astept diseara sa o fac asta cu peste
DaDas last blog post..Fashion Flash News!
ce-i drept, eu fac cura de slabire cu maioneza (si cafea), daca mi-e rau imi fac o maioneza (cu usturoi)… asa ca si in salata bag maioneza, ca trebuie, ca nu
mai stiu salata de morcovi cu telina si mere, si fasole verde cu smantana si usturoi. iami.
Adrianas last blog post..Când ai fost ultima dată fericită cu adevărat?