25
Obsesia primăverii : curele de slabire
Publicat în categoria Sfaturi de AdrianaA venit. Foarte frumos, dar ce te faci că odată cu ea vine şi astenia de primăvara, şi mai grav, după ea vine vara, şi cu vara vine caldură, hainele subtiri, şi concediile, iar tu ai trei-patru kilograme în plus adunate peste iarna. Foarte multe fete încep cura de slabire primăvara, doar-doar vor fi subţiri şi frumoase pe când merg la mare, fără să ţină cont de ceva foarte important: astenia.
Scriu asta pentru că am obosit să repet de douăzeci de ori pe zi acelaşi lucru: o cura de slabire drastică face mai mult rău decât bine. După ce că săracul organism e slăbit de iarna - din cauza lipsei de fructe şi legume proaspete, lipsei de mişcare (şi să-i spuneţi lu’ mutu că faceţi mişcare pe ger, o ieşire la patinoar pe săptămână nu intră în calcul), lipsei de lumina (da, drăgălaşelor, ziua scurtă ne afectează mai mult decât credeţi), răcelilor repetetate şi nervilor pe care ţi-i fac cei care ar trebui să curete străzile (dar totuşi n-o fac), îl mai stresaţi şi voi cu un aport scăzut de energie. Mai grav e când fetele înghit tot felul de medicamente şi ceaiuri diuretice ca să slăbească mai repede, şi reuşesc aproape în toate cazurile să sărăcească şi cantităţile ălea mici de magneziu, potasiu, calciu şi vitamine rămase peste iarnă. Apoi se miră că au cârcei, palpitaţii, nu pot dormi, se enervează repede, au dureri de cap şi obosesc.
Sigur, ideal ar fi să nu pună nici un kilogram în plus, dar asta-i greu, şi atunci nu pot decât să sugerez mai mult sport. Hai să începem cura de slabire acum, să nu exageram mâncând numai branză de vaci degresată şi mere cu suc de grepfruit (între noi fie spus, de-aia nu fac eu cură de slabire: urăsc sucul de fructe şi brânza de vaci), să uităm de medicamente şi în schimb să mergem pe jos doi-trei kilometri pe zi. Fără tocuri, desigur. O să ne ia două luni, poate, până o să încăpem din nou în fustele de astă-vară, dar vom fi vesele şi în formă, ca să nu mai spun vorba profului de sport din liceu „mersul pe jos face piciorul frumos”.
A voastră Adriana
Trimite acest articol prin email




Niciun comentariu până acum. Încinge tu discuţia! .