20
Chestiuni de familie
Publicat în categoria ConfidenţeCând mi-am informat părinţii că mă mărit, mama a luat-o ca pe o jignire personală. Adică vine un măgar care-i lasă fata gravidă şi mai are şi pretenţia să fie de acord să i-o dea?! După ce că n-are nici un ban, s-a lăsat de prima facultate pentru motive neserioase (ce aberaţie e aia “nu-i place”?), e pletos ca un câine vagabond şi fumează!… Bineînţeles, n-a spus nimic, numai că mama habar n-are cu ce se mănâncă diplomaţia. Dacă nu te place, trebuie să fii complet idiot ca să nu-ţi dai seama de asta. După ce am născut, a venit şi m-a luat acasă, profitând de nevoia de a avea un loc curat şi liniştit pentru aia mică şi de sesiunea zăoanului, şi n-aş putea spune că i-a convenit faptul că el a venit după mine. Luni de zile l-a tratat pe săracul om ca pe un musafir nepoftit. Politicos, la limită. A început să-i treacă anumite chestii cu vederea doar când s-a convins că sunt fericită şi că e un tătic bun.
Acum, la aproape unsprezece ani de la anunţul ăla, nici nu mă mai bagă în seamă decât ca să mă ia la rost că n-am făcut nimic de mâncare şi l-am lasat flămând. Sau că-l trimit pe el să plătească facturi şi să ia copiii de la şcoala sau grădiniţă, că-l exploatez care-va-să-zică.
Nu pentru că ar fi de modă veche (câte femei de cincizeci şi ceva de ani care sunt fan Paraziţii cunoaşteţi?), dar ei i se pare normal că femeia să facă de mâncare. E irelevant faptul că la talentul meu culinar am consuma cantităţi industriale de antiacide şi enzime digestive, eu trebuie să fiu aia de la cratiţă. Deşi de câte ori o întreb “cum se face aia?” răspunde întorcându-se (vorba poetului): “deci, Rosto, fii atent: căleşti ceapa….” Sau, în ciuda faptului că el lucrează de acasă, dacă şi când are chef, şi eu merg zilnic la un job şi jumătate, întreabă: “s-a odihnit Rosto în concediu?”. Niciodată nu ne cheamă la masă că a facut ceva ce-mi place mie, dar întotdeauna ne cheamă când face ceva ce-i place lui. Nu întreabă “Adri, ce bei?”, întreabă “aţi venit cu maşina?”, ca să-i poata da lui ceva. Nu mă iartă nici de-al naibii de sarcinile neplăcute, în schimb lui îi găseşte scuze şi motive ca să nu-l care la o înmormântare, de exemplu, pentru că ştie că detestăm amândoi întrunirile oficiale. Îmi cumpără laptop (de serviciu) şi mă întreabă a doua zi “i-a plăcut laptopul lui Rosto? Poate lucra pe el?”
Lămuriţi-mă şi pe mine: e cazul să mă supăr sau să fiu fericită că se înţeleg? Care-i mecanismul prin care cineva trece de la categoria “troagher” la categoria “îmi place de el”? Cum se face că de la “inamicul” se ajunge la “hai ajută-mă cu o treabă” de trei ori pe săptămână? Şi de ce soţul soră-mi n-a trecut prin fazele astea? O fi din cauză că el a fost întotdeauna tuns regulamentar?
Cel puţin cu tata treaba a mers la fel pentru amândoi: văzut pretendenţii, încercat miştocăreli şi intimidări de şantier, candidaţii nu pus botul, încercat să-i îmbete ca să-i facă de râs, nu reuşit, dat de lucru chestii mărunte de care s-au achitat cu brio, dat chestii mai importante, căpătat încredere progresiv - “hai ajută-mă”. Se şi vede că treaba stă la fel: Rosto e mai demn de încredere - are voie să stoarcă strugurii pentru vin, în timp ce cumnatu-meu e încă la stadiul “du-te şi mai adă un kil de zahăr”, sau “Dane, instalează-mi upgrade-ul” (adică zăoanu’, inginer de case) comparativ cu “Adi, cumpără-mi nişte cd-uri, stai că-ţi dau model” (cumnatu-meu fiind informatician probabil că a stricat mai multe cd-uri decât a văzut tata). E clar că încrederea aia vine în funcţie de vechime. 
Poate că o fi la mijloc adevărul din celebra vorbă “omul când îmbătrâneşte ori se-ngraşă, ori prosteşte”, că tata s-a îngrăşat şi mama nu… 
Ajutaţi-mă să înţeleg. Vă rog. Ca să nu vă întrebe fiică-mea, peste vreo douăzeci de ani, ce s-a întâmplat cu mă-sa de a început să-şi iubească ginerele.
A voastră Adriana
Loading ...
Trimite acest articol prin email
M-am gândit şi răzgândit despre ce subiect aş vrea să vă scriu. Şi m-am decis. Ceasul biologic al femeii. Când începe acest ceas să bată, oare? Când luaţi în braţe un bebeluş şi vi se îndoaie instant genunchii? Când te gândeşti că ai 28 de ani şi nu ai o relaţie stabilă şi că întotdeauna ţi-ai dorit casă plină de copii? Deja la vârstă asta nu găseşti decât d-ăia divortatii sau d-ăia pe care nu i-a vrut nici una. Sau o începe orologiul să bată atunci când te duci la nunta unei colege de liceu sau facultate şi îţi dai seamă că tu eşti singură nemăritată din tot colectivul? Ei, şi ce-i de făcut? Îmi iau geantă, îmi pun machiajul de seară ăla bunu’, mai iau o prietenă (mai urâtă ca mine) şi ies la agăţat prin cluburi. Mmm…nu, nu e bine nici aşa, că în cluburi găseşti numai aventuri de o noapte sau cel mult de o partidă.