Dau palme femeilor care se lasa batute. Gratis!

Acum vreo câteva luni aud că o puştoaică de vreo 16 ani a intrat cu nasul în pumnii iubitului pentru că respectivul a dat de un mesaj de la un număr necunoscut pe telefonul ei. Degeaba a încercat fata să-i explice că oamenii mai şi butonează aiurea numerele, respectivul a pedepsit-o preventiv. La vreo câteva săptămâni după asta, aud că alta s-a despărţit cu circ şi palme de prieten pentru că a fost văzută venind acasă de la liceu cu un coleg. Şi devine aproape normal să ai interdicţii de ieşit din casă, fie şi după pâine, dacă există riscul să te întâlneşti cu vreun vecin posesor de puţă. Sau să li se controleze telefoanele, mail-ul şi împrejurimile casei. Şi nu pot să înţeleg chestia asta sub nici o formă. Adică, pentru că un frustrat oarecare se declară oficial “iubit”, fetele sunt chiar atît de idioate încât să renunţe brusc la orice urmă de personalitate? Cum li se poate părea normal ca un bou să îşi impună cu forţa prezenţa continuă în viaţa ei?Cât de disperată după iubire trebuie să fii ca să accepti atîtea umilinţe? Câte greşeli au făcut părinţii care te-au educat de ai crescut cu atât de puţin respect faţă de persoana ta? Cum e posibil să confunzi dragostea pe care ar trebui s-o primeşti cu complexele de inferioritate ale unui individ a cărui unică sansă de a-şi perpetua genotipul e să dea peste o bleagă?

Se mai întâmplă, în naivitatea pe care o ai la 15-16 ani, să te îndrăgosteşti de persoana greşită. Să zicem că o vreme te flatează gelozia lui, o iei ca pe o dovadă că e şi el îndrăgostit de tine. Dar cînd începe să te controleze şi să ceară explicaţii, când începe să aibă pretenţii, dispari. Dragostea înseamnă respect şi încredere, dacă nu ţi le acordă necondiţionat e clar că nu e cazul s-o arzi aiurea cu el de teamă că altul n-o să mai găseşti. Fata mamii, nici nu-ţi doreşti altul la fel!

Să vă spun ce-aş face eu? E irelevant. Trebuie să reţineţi un singur lucru: nu v-a câştigat nimeni la poker. Sunteţi fiinţe umane. Aveţi dreptul să vă întâlniţi cu oricine. Oricând. Cel care vă iubeşte cu adevărat nu vrea nici să vă transforme în sclave, nici să vă umple de vânătăi, şi nici măcar să vă controleze. Vrea doar să fie lângă voi şi să vă facă să zâmbiţi. Dacă cel cu care sunteţi acum vrea ceva în plus, daţi-i un şut între picioare. O să doară, dar n-aveţi ce stricăciuni să faceţi, acolo oricum nu a fost niciodată nimic.

Poate se trezeşte vreuna să-mi spună ca “mă controlează de teamă să nu mă piardă, pentru că nu poate trăi fără mine”, că o invit, cu toată seriozitatea, să vină mai aproape. Ca să-i pot trage două palme, de trezire la realitate.

A voastră Adriana

 Loading ...

credit foto

Un colţ de rai

Întotdeauna am fost atrasă de colţuri. De parcă ar fi oferit siguranţă, de parcă m-aş fi ascuns. Desigur că acel cititor ce pretinde a ştii năravurile unei femei, m-ar cataloga drept „una care vrea să pară mai slabă”, căci indiferent de postura ce o încheagă într-un colt, insul pare mai mic. N-am cunoscut… N-am întrezărit niciun bărbat atras de miniaturi (asta dacă excludem lenjeria intima pentru bebelusi aruncată peste corpul unei femei mature). Acest lucru face un bărbat perfectionist? „Maximalist” ? În fine, ce e perfecţionismul? Pură dorinţă (deşi înclin către conştiinţă) de a fi perfect: nici bun, dar nici rău, nici frumos, dar nici urât, nici deştept dar nici prost, nici, dar nici. Sau mă înşel ? Perfectul constituie îmbinarea angulara şi complex structurată a psihicului cu fizicul; o completare şi relaţionare reciprocă între Yin şi Yang. Perfect ca un colţ.

Ce ar putea semnifica unghiul de 90 de grade? De ce 90 şi nu 127 de grade şi 34’ ? De exemplu, între şinele de tren, oriunde te-ai deplasa, în orice COLŢ al lumii, nu este o distanţă exactă, dar este constantă. Totuşi, chiar dacă sunt colţuri cu măsuri mai largi, colţuri ce depind, ce se agaţă de arhitectură ca de o mână din Rai, ele iau forma abstractului, neobişnuitului, şi îşi depăşesc fondul. Imaginaţi-vă o cameră fără colţuri. O cameră rotundă. Cerc. Cum e? O cuşcă, o învârtire în neant - incognito. Perfecţionismul, deci, se simte atras de „femeia-colţ”, de exactitatea unei picături de ploaie.

Raiul fără perfectul unui ceva, nu este. A fi sau a nu fi? Aceasta este întrebarea. A nu fi Rai, e Iad. A fi Rai e colţ, minimalizarea a tot ceea ce zboară şi ne înconjoara. Un colt de Rai… Nu e pleonasm ?

A voastra Andreea

 Loading ...

 Trimite acest articol prin email

credit foto

Îmbătrânesc

M-am tuns săptămâna trecută. Treceam pe lângă un coafor de cartier şi am văzut-o pe tanti coafeza în drum, la o ţigară. Am întrebat-o dacă-mi poate face programare şi mi-a spus că n-are pe nimeni, aşa că mă poate tunde pe loc. Zis şi facut, deşi „pe loc” s-a făcut aproape o oră.

Acum îmi pare rău. Nu pentru că mă pot pieptăna cu prosopul sau pentru că nu mai scot la duş câte un pumn de şuviţe şi nici măcar pentru că dimineaţa îmi stă părul ca unui punkist, ci pentru că azi am vazut câte fire albe de păr am. Ce vorbesc eu… „fire”! Sunt şuviţe de-a dreptul! Azi dimineaţă am crezut că am ceva făină în cap!

Ceea ce e dubios e că oamenii au reînceput să-mi spună „domnişoară”, aşa că aş putea deduce că freza cea scurta mă întinereşte, nu? (mie nu mi se pare că-s schimbată, dar de altfel când mă întreabă cineva câţi ani am, primul impuls e să spun „23”).

Şi asta mă face să mă întreb dacă nu-s uşor caraghioasă: mă simt ca la 23, mă îmbrac ca la 23, mă port ca la 23, şi când colo eu am tâmplele grizonate. Ar trebui să-mi vopsesc părul, eventual să-mi pun puţină pioctanină, albastru de metilen sau fuxina în cap, să port fuste lungi şi drepte, ruj ciclamen şi să-mi desenez sprâncenele cu creion dermatograf „Ada” de la Farmec. Să-mi pun naftalină în dulap (damn, I hate that smell) sau săculeţi cu cimbrişor, lavandă sau tutun, să port pălărie de paie vara şi de fetru iarna, paltoane lungi şi mânuşi de dantelă. Şi desigur, tocuri şi poşetă, exceptând sâmbăta dimineaţa, când o să mă duc la piaţă cu paporniţa.

Acu’ să nu începeţi să mă consolaţi, că vă bat. N-o să ajung niciodată una din babele care pune sare pe gheţuşul copiilor. Sau dacă ajung, promiteţi-mi că mă împuşcaţi. O să port blugi şi tricouri negre (emo, da, da, ştiu), adidaşi şi bocanci până la adânci bătrâneţi. O să scriu pe blog făcând pe deşteapta ca şi până acum. O să am prieteni de 17 ani şi când o să am eu 65. Şi o să mă simt de 23 toată viaţa.

A vostră Adriana

 Loading ...

Fetele şi matematica

Am găsit pe net că neşte neni sau neşte tanti s-au apucat să facă o statistică. Şi le-a ieşit că băieţii sunt mai buni la matematică şi fetele citesc mai mult. Au mai făcut, dragii de ei, încă o descoperire: cică în ţările în care statului femeilor este oareşcum egal cu al bărbaţilor, fetele ii egalează pe bieţii băieţi la mate, dar rămân cele mai citite. Acuma eu stau şi mă gândesc de ce nu mi-or fi dat mie banii pe care i-au stricat pe studiul ăsta? le ziceam şi care-s motivele de banii ăia… fraieri.

Aşa, n-au decât să-şi bată singuri capul. Trec peste bălăriile cu moştenirea genetică, că prea ne-am învăţat să dăm vina pe ea şi pe evoluţia diferită a creierului în ce priveşte lucrul cu informaţia, şi văd ca unul dă vina pe şansa la educaţie (adică fetele din ţările arabe, par egzamplu, fac şcoală cât să nu rămână analfabete, în medie, că trebuie să se mărite, iar alea din Suedia pot merge la ce şcoli doresc) aşa o fi, dar asta nu explică de ce băieţii rămân în urmă cu cititul.. Stai uşurel, nenea, că nu de-acolo porneşte educaţia, aia e o chestie care începe cu cei şapte ani de-acasă! Nu, nu mă refer la deschis uşa pentru doamne sau la mâncatul cu gura închisă, ma refer la jucării. Când i-am cumpărat fiicei mele un pistol cu apa, soacră-mea a făcut urât şi i-a cumpărat o cutie cu mărgele ca să-şi facă brăţări. Când puradelul cel mic a luat păpuşile fetelor la grădiniţă, educatoarea l-a taxat imediat cu ” băieţii nu se joacă cu păpuşi”. Aş vrea să văd o fetiţă care are numai maşini sau truse de scule, sau un băiat care are un set de cratiţe… imposibil, nu? Îmi şi imaginez cât de repede ar intra în panica un tătic dacă fiul lui de patru ani ar cere de ziua lui o trusă de farduri: auăleu, copilul e în pericol, ajunge homosexual, trebuie să-i cumpărăm numai arme de-acum!

Sunt sigură că fiecare dintre voi cunoaşte cel puţin un băiat căruia îi spune mama “mai lasă mai copile cărţile alea, ieşi şi tu la un fotbal!” sau o fată care aude “dă-te mamă jos din cireş, doar nu eşti băieţoi!”. Ideea e că părinţii încurajează băieţii să facă sport şi probleme la matematică, şi fetele să citească sau să se joace cu păpuşile, şi consideră comportament anormal orice tentativă a copilului de a face ceva ce nu e potrivit cu sexul lui. Dacă fetelor le sunt acordate aceleaşi şanse ca băieţilor, vor fi la fel de bune la mate, dar în continuare cele care citesc mai mult, adică o să-i bage în papuci pe săracii băieti. Mă îndoiesc. E drept că fetele sunt mai rar trimise la şcoli superioare decât ei, dar nici băieţilor nu li se dă prea des şansa să se facă “casnici”, şi să aibă timp să citească. Nu doar părinţii, societatea în general priveşte ca pe un ciudat un băiat care vrea să devină educator sau asistent medical, că deja ne-am obişnuit cât de cât cu hair-stiliştii şi designerii de modă, sau pe o fată care vrea să fie inginer-constructor, pilot de curse, pompier sau tractoristă. Sunt câteva meserii considerate eminamente feminine sau masculine, şi orice persoană de alt sex decât cel majoritar în respectiva meserie e suspectată din start că are înclinaţii homosexuale, cel puţin. Aşa că până nu ne învăţăm să acordăm cu adevărat egalitate de şanse copiilor, băieţii fiind defavorizaţi acum şi aici, nu putem spune că fetele îi surclasează. Ca să facă ceva, trebuie să fie motivaţi, nu descurajaţi.

Sexul este neimportant. Oricărui copil îi plac lucrurile colorate şi strălucitoare la vârsta când învaţă “să vadă”. Oricărui copil îi place să se joace cu şuruburi la vârsta când descoperă câte lucruri de fineţe poate face cu mâinile. Oricărui copil îi place să se joace cu păpuşile la vârsta când e dependent de mama sau să facă sport când începe să-şi manifeste independenţa. Dar educaţia începe înainte de toate ăstea. Haideţi să fim conştienţi măcar în sinea noastra că nu lăsăm copiii să facă ce le-ar place să facă de teama gurii lumii. Hai să lăsam etichetele “băieţii sunt mai buni la matematică şi fetele citesc mai mult” pentru cei care n-au ieşit înca din Evul Mediu.

A voastră Adriana

 Loading ...

PMS - Sindromul premenstrual

Din punctul meu de vedere, sindromul premenstrual (PMS) şi sindromul NF sunt două dintre cele mai utile invenţii ale bărbaţilor. Pentru că le oferă scuze plauzibile în orice situaţie: sunt nervoasă fără motiv? PMS. Am uitat ceva? PMS. Am ars mancarea? PMS. Mă doare capul? PMS. M-am certat cu vecinii? PMS, evident. În nici un caz nu-s ei de vină, drăguţii, pentru că femeile sunt prea obosite ca să-şi amintească să plătească şi gazul, sau prea ocupate cu ştersul copilului la fund ca să mestece în tocană, şi nervii nervoşi nu le vin de la faptul că domnu’ soţu’ stă de trei ore cu berea la televizor. Nuuu, PMS-ul e de vină pentru tot. Nu ştiu cum se face că majoritatea covârşitoare a femeilor care suferă de PMS sunt trecute bine de vârsta adolescenţei, când nu au asemenea probleme.

Serios vorbind, la mai mult de jumătate dintre femeile care merg la medic acuzând simptome de PMS nu se confirmă acest diagnostic. E, dealtfel, destul de complicat să faci diferenţa între PMS şi depresii, de exemplu, pentru că simptomele sunt comune: iritabilitate, furie, depresie, ostilitate, modificări ale apetitului (inapatenţă sau apetit excesiv), bufeuri de căldură, insomnii, cefalee (dureri de cap), fatigabilitate (oboseală excesivă), confuzie, dificultăţi de concentrare, introvertire (închidere în sine), certuri frecvente, discutarea în contradictoriu, sau între PMS şi sindromul colonului iritabil (balonări, cefalee, insomnii, oboseală). În sindromul premenstrual, acestora li se adaugă şi dureri la nivelul sânilor, iar durata este de 10-14 zile pe lună, cu apariţii periodice, în funcţie de ciclul menstrual. Ar trebui ţinut un jurnal al apariţiei si dispariţiei probleamelor, pentru confirmarea periodicităţii, iar dacă diagnosticul nu este plauzibil nu strică nici evaluarea relaţiilor maritale, a comportamentului social, cu copiii, a nivelului de stress etc pentru o eventuală discuţie cu un psiholog.

Simplul fapt că femeia se prezintă la medic pentru a cere ajutor, implică un grad de severitate, iar tratamentul ar trebui personalizat. Extractul de mlădiţe de zmeur, Donavital sau Mastodynon sunt destul de eficiente pentru reglarea tulburărilor hormonale care sunt responsabile de apariţia PMS. Asta în cazul în care diagnosticul e corect şi pus de un medic, nu de vecina de la patru.

A voastră Adriana

 Loading ...

Feminismul

FEMINÍSM s.n. 1. Mişcare socială care urmăreşte dobândirea egalităţii în drepturi a femeilor cu bărbaţii. ♦ Doctrină care propagă emanciparea femeii şi extinderea drepturilor ei. 2. Stare patologică caracterizată prin dezvoltarea la bărbat a caracterelor sexuale feminine. [Cf. fr. féminisme].

MISOGINÍE s.f. (Livr.) Atitudine a misoginului, ură faţă de femei; misoginism. – Din fr. misogynie.
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s.m., adj. (Livr.) 1. S.m., adj. (Bărbat) care urăşte femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură faţă de femei. [Var.: misoghín, -ă s.m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

A nu se confunda feminismul ca antonim al misoginiei (corect spus şi misoginism). De aceea am pus mai sus definiţiile celor două termene, ca să fie clar despre ce discutăm. Nu o să deviez de la subiect bătând câmpii despre misoginism, acesta putând fi un subiect pentru un alt articol, ci o să ma concentrez mai mult asupra a ceea ce înţeleg EU prin feminism.

Mă lovesc adesea de concepţiile unor bărbaţi cum că aş fi o feministă înrăită, doar pentru că îi contrazic şi “mă iau în gură” cu ei. Cum zice şi definiţia feminismului de mai sus, atitudinea mea de “certăreaţă” (cum o interpretează unii) nu are nimic a face cu feminismul. Sunt de acord că unele meserii sunt dedicate în întregime bărbaţilor. Nu încerc să mă amestec în treburile lor de mecanică sau de inginerie. Până şi faptul că am învăţat singură să instalez un windows, să formatez un calculator, să cunosc nişte piese hardware ale PC-ului este văzut de unii bărbaţi ca un act masculin din partea mea. Am învăţat de nevoie, fraţilor. Nu suport să par neputincioasă când calculatorul decide că s-a săturat de personalitatea mea şi să sun pe nu-ştiu-care prieten IT-ist la o oră indecentă că am eu o problemă. Acum, fără modestie, spun că ştiu mai multe despre acest subiect chiar şi decât logodnicul meu, iar masculinitatea lui nu se simte deloc ameninţată de faptul ăsta. Ba chiar îmi cere ajutorul când se confruntă cu o dilemă calculatoricească.

Feminismul, zic eu, a căpătat un aspect deja exagerat, atât din cauza câtorva feministe înrăite, cât şi din cauza misoginilor. S-a exagerat pe principiul ăsta până la a ajunge în final în faţa ideii că femeile nu au nevoie de bărbaţi deloc. Schimbă ele becurile, bujiile, tund gazonul, bat cuie, fac politică, trag pârţuri, râgâie, lasă părul pe picioare să crească asemenea Pădurii Letea, nu se pensează, se uită la meci etc.

Haideţi, fetelor, zic eu, o dăm în diverse. O femeie este în esenţă “sexul frumos” numit şi “sexul slab” de nu ştiu care misogin. De ce să exagerăm în exprimarea feminismului? Noi suntem graţioase, aromate, îngrijite, delicate, mămoase. De ce să nu ne simţim bine în pielea noastră doar pentru că urâm misoginii şi trebuie să le arătăm noi lor?

Cosmetizarea noastră a pornit tot din antichitate, dar nu că aşa ne-au impus bărbaţii, ci pentru că acesta era atuul nostru de a reuşi să răzbatem cât de cât în societate cu unele idei, chiar dacă păreau a veni din partea bărbaţilor. Ne cosmetizăm pentru a MANIPULA bărbatul. Corect? Vrem să îi apărem cât mai tentante, cât mai aţâţătoare, să îi dăm cu pletele mirositoare a piersici pe la nas lăsându-l suspinând. Asta înseamnă putere. Multe dintre noi nu ştiu să folosească această putere în scopuri benefice acceptate de ambele părţi: atât feminină cât şi masculină.

Ei sunt conştienţi că pentru sacrificiile noastre estetice ei sunt datori să schimbe o butelie, să ne urce sacul de cartofi de 50 de kile’ în casă, să ducă gunoiul, să spele maşina, să ne alinte de Valentine’s Day, 8 Martie, Crăciun, ziua noastră, ziua în care ne-am cunoscut, ziua mariajului şi câte şi mai câte. De aceea se şi simt datori să aducă mai mulţi bani în casă, să pară că fac mai multe eforturi în a întreţine financiar familia, tocmai pentru că noi facem mâncare, noi facem curăţenie, noi facem cafeaua dimineaţă, noi băgăm rufele în maşina de spălat etc.

Aceste aşa-numite “sacrificii estetice” pe care le facem noi, femeile, sunt pur şi simplu din concurenţă. La fel cum fac şi bărbaţii. Şi ei (nu toţi) sunt atenţi să aibă unghiile tăiate, să miroasă cât mai atrăgător, să nu fie ciufuliţi, să aibă pantalonii călcaţi, să nu le miroasă gura şi picioarele şi altele. Dar asta (am observat) până îşi cuceresc partenera. De aceea trebuie să le mai aducem aminte din când în când să facă duş sau să-şi taie “copitele” de la picioare.

În mod analog, şi femeile se dichisesc tocmai ca să atragă “bărbatul ăla bunu’ ”, cât să iasă măcar la o întâlnire şi să vadă că nu suntem frumoase da’ proaste. Să vadă că ne duce capu’, şi că ar fi un fraier să ne piardă. Este un dans de “curting” până ajungem cu inelele pe deget. Apoi se cern uşor-uşor toate responsabilităţile şi personalităţile fiecăruia. Căci, nu-i aşa, cu toţii purtăm o mască la început, până vedem dacă celălalt ar putea să ne accepte cu ţăcănismele noastre cu tot.

Părerea mea este, totuşi, că în societatea contemporană s-au echivalat cât de cât drepturile femeilor cu cele ale bărbaţilor, şi că puţinii misogini care au rămas nu au decât să se certe parte în parte cu feministele deja masculinizate care mor cu sutienul ars în mână şi să-şi ia o “Vasilică” de la ţară să le fie nevastă, că numai pe acolo mai găseşti femei crescute în doctrină misogină. O femeie deşteaptă ştie să profite de misoginismul oricărui mascul.

A voastră Roxana

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...

Vine primăvara

Vine primăvara! Gata! Am scăpat de iarnă, de frig, de zăpadă, de zilele plumburii/ Deja soarele a început să-şi facă simţită prezenţa, au început să cânte păsărelele, iar oamenii pacă sunt mai veseli.

Am pregătit măţişoare pentru toate doamnele şi domnişoarele, nu din obligaţie, ci pur şi simplu pentru că ador să fac o bucurie cât de mică fetelor pe care le cunosc.

E nemaipomenit să vezi că gestul tău schimbă dispoziţia cuiva, că micuţul simbol al primăverii face o bucurie unei persoane care nu se bucură prea des. Niciun cadou oricât ar fi de scump nu poate răsplăti pe deplin „intervenţia” doamnelor în viaţa noastră. Mai precis nimic nu poate fi într-un demers al tău, ca vorba blândă a unei surori care îţi dă un sfat bun, ca privirea haioasă a unei iubite, ca dojana simple a unei bunici care s-a făcut luntre şi punte de-a lungul timpului să-ţi facă o bucurie cât de mică.

Deci, domnilor, nu precupeţiţi niciun efort, nu faceţi economie la bani şi oferiţi doamnelor şi domnişoarelor din viaţa dumneavoastră un mic cadou cu ocazia venirii primăverii cu ocazia unui nou început.

Veţi primi înzecit înapoi. Ce zic eu înzecit, însutit chiar! Luaţi exemplul meu şi vă veţi bucura!

A voastră Cristina

 Loading ...

 Trimite acest articol prin email