Feminismul

Publicat în categoria Discuţii

FEMINÍSM s.n. 1. Mişcare socială care urmăreşte dobândirea egalităţii în drepturi a femeilor cu bărbaţii. ♦ Doctrină care propagă emanciparea femeii şi extinderea drepturilor ei. 2. Stare patologică caracterizată prin dezvoltarea la bărbat a caracterelor sexuale feminine. [Cf. fr. féminisme].

MISOGINÍE s.f. (Livr.) Atitudine a misoginului, ură faţă de femei; misoginism. – Din fr. misogynie.
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s.m., adj. (Livr.) 1. S.m., adj. (Bărbat) care urăşte femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură faţă de femei. [Var.: misoghín, -ă s.m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

A nu se confunda feminismul ca antonim al misoginiei (corect spus şi misoginism). De aceea am pus mai sus definiţiile celor două termene, ca să fie clar despre ce discutăm. Nu o să deviez de la subiect bătând câmpii despre misoginism, acesta putând fi un subiect pentru un alt articol, ci o să ma concentrez mai mult asupra a ceea ce înţeleg EU prin feminism.

Mă lovesc adesea de concepţiile unor bărbaţi cum că aş fi o feministă înrăită, doar pentru că îi contrazic şi “mă iau în gură” cu ei. Cum zice şi definiţia feminismului de mai sus, atitudinea mea de “certăreaţă” (cum o interpretează unii) nu are nimic a face cu feminismul. Sunt de acord că unele meserii sunt dedicate în întregime bărbaţilor. Nu încerc să mă amestec în treburile lor de mecanică sau de inginerie. Până şi faptul că am învăţat singură să instalez un windows, să formatez un calculator, să cunosc nişte piese hardware ale PC-ului este văzut de unii bărbaţi ca un act masculin din partea mea. Am învăţat de nevoie, fraţilor. Nu suport să par neputincioasă când calculatorul decide că s-a săturat de personalitatea mea şi să sun pe nu-ştiu-care prieten IT-ist la o oră indecentă că am eu o problemă. Acum, fără modestie, spun că ştiu mai multe despre acest subiect chiar şi decât logodnicul meu, iar masculinitatea lui nu se simte deloc ameninţată de faptul ăsta. Ba chiar îmi cere ajutorul când se confruntă cu o dilemă calculatoricească.

Feminismul, zic eu, a căpătat un aspect deja exagerat, atât din cauza câtorva feministe înrăite, cât şi din cauza misoginilor. S-a exagerat pe principiul ăsta până la a ajunge în final în faţa ideii că femeile nu au nevoie de bărbaţi deloc. Schimbă ele becurile, bujiile, tund gazonul, bat cuie, fac politică, trag pârţuri, râgâie, lasă părul pe picioare să crească asemenea Pădurii Letea, nu se pensează, se uită la meci etc.

Haideţi, fetelor, zic eu, o dăm în diverse. O femeie este în esenţă “sexul frumos” numit şi “sexul slab” de nu ştiu care misogin. De ce să exagerăm în exprimarea feminismului? Noi suntem graţioase, aromate, îngrijite, delicate, mămoase. De ce să nu ne simţim bine în pielea noastră doar pentru că urâm misoginii şi trebuie să le arătăm noi lor?

Cosmetizarea noastră a pornit tot din antichitate, dar nu că aşa ne-au impus bărbaţii, ci pentru că acesta era atuul nostru de a reuşi să răzbatem cât de cât în societate cu unele idei, chiar dacă păreau a veni din partea bărbaţilor. Ne cosmetizăm pentru a MANIPULA bărbatul. Corect? Vrem să îi apărem cât mai tentante, cât mai aţâţătoare, să îi dăm cu pletele mirositoare a piersici pe la nas lăsându-l suspinând. Asta înseamnă putere. Multe dintre noi nu ştiu să folosească această putere în scopuri benefice acceptate de ambele părţi: atât feminină cât şi masculină.

Ei sunt conştienţi că pentru sacrificiile noastre estetice ei sunt datori să schimbe o butelie, să ne urce sacul de cartofi de 50 de kile’ în casă, să ducă gunoiul, să spele maşina, să ne alinte de Valentine’s Day, 8 Martie, Crăciun, ziua noastră, ziua în care ne-am cunoscut, ziua mariajului şi câte şi mai câte. De aceea se şi simt datori să aducă mai mulţi bani în casă, să pară că fac mai multe eforturi în a întreţine financiar familia, tocmai pentru că noi facem mâncare, noi facem curăţenie, noi facem cafeaua dimineaţă, noi băgăm rufele în maşina de spălat etc.

Aceste aşa-numite “sacrificii estetice” pe care le facem noi, femeile, sunt pur şi simplu din concurenţă. La fel cum fac şi bărbaţii. Şi ei (nu toţi) sunt atenţi să aibă unghiile tăiate, să miroasă cât mai atrăgător, să nu fie ciufuliţi, să aibă pantalonii călcaţi, să nu le miroasă gura şi picioarele şi altele. Dar asta (am observat) până îşi cuceresc partenera. De aceea trebuie să le mai aducem aminte din când în când să facă duş sau să-şi taie “copitele” de la picioare.

În mod analog, şi femeile se dichisesc tocmai ca să atragă “bărbatul ăla bunu’ ”, cât să iasă măcar la o întâlnire şi să vadă că nu suntem frumoase da’ proaste. Să vadă că ne duce capu’, şi că ar fi un fraier să ne piardă. Este un dans de “curting” până ajungem cu inelele pe deget. Apoi se cern uşor-uşor toate responsabilităţile şi personalităţile fiecăruia. Căci, nu-i aşa, cu toţii purtăm o mască la început, până vedem dacă celălalt ar putea să ne accepte cu ţăcănismele noastre cu tot.

Părerea mea este, totuşi, că în societatea contemporană s-au echivalat cât de cât drepturile femeilor cu cele ale bărbaţilor, şi că puţinii misogini care au rămas nu au decât să se certe parte în parte cu feministele deja masculinizate care mor cu sutienul ars în mână şi să-şi ia o “Vasilică” de la ţară să le fie nevastă, că numai pe acolo mai găseşti femei crescute în doctrină misogină. O femeie deşteaptă ştie să profite de misoginismul oricărui mascul.

A voastră Roxana

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...