07
Aşa zic şi eu!
Publicat în categoria DiscuţiiBravo Adriana! Orice clipă prezentă devine trecută - aşa e şi în cazul iubirilor puerile. Şi eu am tot fost îndrăgostită când eram mică, chiar sufeream, plângeam, mă simţeam cea mai cea dintre toţi. La vârstă de 14-15 ani probleme cu părinţii, neînţelegeri, toată lumea îmi zicea a e doar o perioadă, eu nu şi nu, că la mine e cel mai grav, că la nimeni nu a mai fost aşa. Ba chiar, în generală am avut o dirigintă cu care m-am înţeles extrem de bine, şi cu care mergeam acasă în fiecare seară poentru a îmi povesti din experienţele ei de când era de vârstă mea. Mă regăseam întru totul! Era rebelă, nu ascultă, exact ca şi mie părinţii îi făceau planuri: tatăl ei zicea să dea la Medicină, iar mama ei zicea să dea la Drept. Se certau în fiecare seară fără să o întrebe vreodată unde vrea, iar după BAC a zis: eu vreau Litere. Ceea ce a provocat aproape un preinfarct.
La mine e un pic mai grav: tata vrea să dau la Academie, mama vrea unde în Craiova, numai să nu cheltuie bani cu mine prin alt oraş, dar mai e şi fratele care vrea să dau la Medicină, tot în Craiova, că doar o pupă pe mama în funduleţ în orice minut al vieţii lui. Iar eu, eu vreau Timişoara. Eu vreau limbi străine, comunicare, eu vreau să merg la cel mai bun prieten şi să rămân acolo. M-am îndragostit pur şi simplu de acel loc. Mai exact de râul Bega, de bancuţele de-acolo, de centru, de porumbei, de apa bună de izvor dintr-un loc ascuns doar al meu. Acum sper să nu fie doar vise şi să nu mă dau îndurerată că părinţii nu mă înţeleg.
Am cam deviat un pic de la subiect, dar ceea ce vroiam să evidenţiez este că viaţa nu poate fi frumoasă dacă nu ai probleme de care mai târziu să râzi cu gura până la ureche. Copii mei sunt sigură că vor avea mereu un cuvânt de spus în faţă mea, şi mereu îşi vor spune punctul de vedere. Nu vreau şi mă bucur că nu am fost o retardată ca fratele meu care să asculte întocmai ce zice părintele, să fiu mută, să zic „da ai drepate”, chiar dacă nu îmi convine. De ce să se numească adolescenţă, dacă nu ai probleme, dacă nu rişti să mai faci acele lucruri minore pe ascuns care în vremea aceea par cele mai importante din viaţă.
Em am avut cam 4 prime iubiri, la care visam în fiecare noapte, însă acum mă apucă un râs când îmi aduc aminte de acele clipe. Deşi am doar 17 anişori cred că încep să simt aceleaşi lucru pe care le-ai simţit tu când ai mers în facultate. Nu ştiu cum, dar sper că de data asta să mă dau mare că-ş deşteaptă şi chiar să fie adevărat, nu ceva de care să râd când îmi aduc aminte 
A voastră Flori
Trimite acest articol prin email
Loading ...
La vârsta mea e logic să susţin că „nu îmi plac tocilarii”. De fapt, nu ştiu ce e aşa logic. Poate nu am cunoscut unul cu adevărat. La mine în clasă tocilarele sunt acele fete care nu îţi dau niciodată tema sau nici măcar nu te ajută să înţelegi ceva pentru că vor să fie ele primele. Tocilare sunt fetele din prima bancă. Ălea care tocesc orice lecţie, şi când sunt ascultate iau numai 10, însă la matematică au numai 4 şi 5 pentru că nu le duce mintea. Aşa că, am confundat tocilarii cu proştii. De aceea, mi-ar plăcea să întâlnesc un tocilar în stare să aibe răspuns pentru fiecare întrebare a mea, să îl rog să mă ajute să învăţ PHP şi să zică foarte simplu: cu toată plăcerea. Acum sunt înca la liceu, într-o clasă cu fete, care nu ştiu să aprindă un calculator. Pe acestea le judec pentru că sunt orgolioase, individualiste, egocentriste. În rest, cred că, dacă tocilarii arată ca tipul din Eurotrip, mi se pare ok. Atunci, mi-aş dori să fiu tocilară, deşteaptă, chiar dacă nu m-ar accepta nimeni 
.