Leacuri băbeşti

Nu ştiu ce-i mai rău: să n-ai pic de imaginaţie, sau să-ţi fugă mintea la toate prostiile. Mă gândesc că totuşi a doua variantă e mai periculoasă… în definitiv, un om fără imaginaţie nu face rău nimanui.

Multă vreme am crezut că imaginaţia e un lucru bun. Ba chiar foarte bun, din multe belele am ieşit cu faţa curată şi fundu’ neînvineţit datorită ei. În familia mea sunt deja folclor minciunile mele: toata lumea ştie cum mi-am rupt eu sandalele pentru că m-a călcat excavatoru’ pe picior când aveam vreo 4 ani, dacă cineva bate câmpii prea mult se trezeşte imediat unul să spună “ştiu, ştiu, ca relieful Chinei” (oh, wait, aia nu v-am povestit-o… rugaţi-l pe Gabi s-o pună), scuzele inventate de mine ca să-şi poată prosti sora-mea grămada de adoratori, şi nici nu mai spun de la câte ore am chiulit şi câte absenţe mi-a motivat diriga - numai datorită imaginaţiei. De când am însă de-a face cu oameni creduli şi naivi, nu mai sunt sigură de asta.

DDe fapt, problema nu e imaginaţia, ci imaginaţia prostului. Şi faptul că prostul respectiv transmite informaţia altui prost, care face acelaşi lucru unui alt prost, până se ajunge la nişte chestii că şi pisica ar sta în coadă ca să se poata scărpina cu toate cele patru membre după urechi, întrebându-se “cum dracu’ s-a ajuns la asta?”
Exemplu uşor de urmărit până la origini: acum câteva zile întreba unul dacă-i adevărat că femeile cu grupa de sânge AB nu pot avea decât un copil. M-am gândit vreo jumătate de zi de unde-o fi scos ideea asta şi singura explicaţie care mi-a dat prin bostan e cam asta: cineva, o femeie cu AB, a rămas gravidă. Mai mult ca sigur, femeia respectivă avea rh negativ. Probabil că medicul a avertizat-o că din cauza sângelui va trebui ca în cazul în care vrea al doilea copil să facă un vaccin. Femeia o fi înţeles că din cauza sângelui ei al doilea copil poate avea probleme, a transmis informaţia vreunui prost care a transmis-o mai departe putin modificată… şi aşa se nasc miturile.

Bine, ăsta nu-i periculos. Dar mi s-a întâmplat să aud de tratamente minune: tuberculoza care se vindecă doar dacă faci o mociorleală din 7 kile de untură de bursuc cu nu mai ştiu cât lapte de capra, o filtrezi, o amesteci cu alcool şi o îngropi pentru o vreme, după care bei chestia aia, conform unui ritual pe care iarăşi nu mi-l amintesc. Să trecem peste faptul că nu prea văd cum faci rost de untura de bursuc, că laptele, de capra sau nu, e un mediu de cultură foarte bun, şi că dacă mai pui şi alcool bag mâna-n foc că te alegi cu o cufureală de dai colţu’ înainte să ajungă salvarea, vă daţi seama că un nene tuberculos care să zicem că supravieţuieşte, ar putea umbla fericit, crezându-se sănătos, printre noi? Sau că bolile de oase se vindecă dacă faci rost de-o rădăcină de la o buruiană minune, parcă untul-pământului, care are şapte metri, şi trebuie rasă şi lăsată la macerat în ţuică de prune, apoi băută după acelaşi ritual complicat… de parcă un nene cu reumatism ar putea căra o radăcină de şapte metri. Observaţi, vă rog, ca nu spun nici un cuvănt despre faptul că rădăcina aia ar putea fi otravitoare (chestie care nici nu contează prea mult, de fapt, cu atâta ţuică…).

Am mai auzit că dacă ai varicelă trebuie să te îmbraci în roşu, pentru ca bubele să iasă pe piele şi să nu se localizeze pe organele interne, că n-ai voie să te speli în urechi pentru că faci ciuperci (tot în urechi), că dacă porţi în buzunar un cartof sau o ceapă nu faci reumatism, ca herpesul trece dacă reuşeşti să faci o pisică să dea cu coada pe-acolo şi că durerile de dinţi trec dacă bagi un căţel de usturoi în carie (jiizăs, ce caverne ar trebui să ai!)

Cel mai haios leac pe care l-am auzit a fost unul pentru crizele de colici renale. Din nou, nu pot să vă spun exact schema terapeutică (unii ar putea crede că-s rău intenţionată şi nu vreau să vă împărtăşesc din miracolele medicinei tradiţionale, dar trebuie să ştiţi că adevărul e că nu mă puteam concentra, ocupată fiind să mă ţin de burtă ca să nu explodez de râs), ce-mi amintesc e că trebuia să tai în două o ridiche neagră, să o scobeşti, s-o umpli cu miere şi să bei lichidul rezultat. Dar toată treaba asta n-avea nici un efect dacă nu te tăvăleai pe covor, în sens orar, de exact 11 ori, la miezul nopţii.

O să mi se atragă atenţia că medicina naturistă câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi. Că dacă leacurile băbeşti au fost eficiente de sute de ani înseamnă că până la urmă e ceva de capul lor. Da, măi fraţilor, nimeni nu zice că nu-i aşa. Berea e excelentă pentru rinichi, limba-oii pentru răni şi pentru tuse, zmeurul pentru cicluri neregulate, usturoiul pentru paraziţi, untul e mai bun decât orice cremă anti-rid, aş putea să vă înşir zeci de tratamente de-astea, că ş-aşa se uita oamenii la mine ca la felul cinşpe când le spun să bea ceai de cimbru şi să nu mai înghită pastile, numai că eu nu despre aia vorbeam. Eu vorbeam despre tratamentele născute din imaginaţia hiper-reactiva a câte unuia, combinată cu naivitatea altuia şi cu faptul că prin transmiterea de la prost la fraier se pierde fix sămânţa de adevăr şi se exagerează ritulalul. Aş vrea să-l văd pe cel care e conştient că nu descântecul, ci cărbunele te face bine.

Ia să vă văd, mai ştiţi leacuri de-astea?

A voastră Adriana

 Loading ...

Din frustrările mele…

Astăzi a venit Carolică singur să-şi cumpere medicamente. Pentru prima dată. A venit cu ghiozdanul pentru şcoală (la toamnă începe clasa întâi), cu creioanele colorate, încă neascuţite, şi cu vreo trei caiete. A stat vreo jumătate de oră, mi le-a arătat pe toate, mi-a spus pe care i le-a cumpărat “mami” din Carrefour şi pe care i le-a dat “surioara mai mare, Ioana”, cum o să aibă linii albastre pe marginea caietelor şi cât de frumos ştie să facă deja bastonaşe şi cercuri. Mi-a rupt inima, i-am dat un pumn de pixuri şi vitamina C de rigoare, mixtura după care venise şi a plecat, săltând, ca să-i sune rechizitele din ghiozdan.

Îl ştiu pe Carolică de când avea 4 ani şi nu comunica decât prin interjecţii. E unul dintre copiii daţi în plasament maternal. El, sărăcuţul, a dat peste o “mami” adevărată, şi o dată cu ea peste o surioară şi un frate mai mare. A mai avut noroc de o doctoriţă admirabilă, care s-a dat peste cap să-l facă bine. La patru ani nu ştia să meargă, şi la cât de micuţ era nu cred că ar fi putut oricum, şi nici să vorbească. Venea lunar, împreună cu Ioana (care la 14 ani îl păzea ca o lupoaică) şi cu “mami” să-şi ia medicamentele şi vitaminele, zâmbea cu toată gura şi ochii lui negri deveneau aproape albaştri de fericire dacă te strâmbai la el. A făcut progrese foarte repede şi când a început să vorbească a spus toate cuvintele corect, cu accent (şi acum pronunţă “suriOAra”, “caietUL”). Aleargă, e vioi, şi îşi iubeşte familia. Cea la care stă acum, pentru că acest copil are şi mamă, şi tată. Mama şi tatăl lui sunt căsătoriţi legal, au casă, curte, joburi, şi un singur copil, pe care vin să-l vadă o dată la două săptămâni pentru două ore.

Nu ştiu de ce l-au dat. Sincer, nici nu cred că mă interesează. Carolică e fericit cu “mami”, fără să ştie că “mami” plânge de câte ori n-o vede el: a fost avertizată că va fi pus pe lista de adopţii.

Adina e şi ea o fetiţă cu părinţi care n-au vrut-o. Au plecat în străinătate, la lucru. Cea care a luat-o “în plasament”, o bătrână, nu şi-a bătut prea mult capul cu fetiţa. I-a dat să mănânce, haine, şi a pleznit-o periodic pe cele mai diverse motive, că bătaia e ruptă din rai şi copilul oricum face prostii. Până la urmă a văzut-o o doamnă şi a luat-o pe Adina la oraş, s-o ducă la grădiniţă. Bineînţeles, ne-legal, salariul de asistent maternal îl încasa tot baba. Doamna respectivă, “Lili” îi spune Adina, are şi acum grijă de ea, o duce la şcoală, în parc, o ajută la lecţii şi trăieşte cu spaima că într-o zi va veni mama ei s-o ceară înapoi.

Sunt oameni care se bucură de fiecare moment pe care îl au. Spre deosebire de cele trei-patru babe care mi se plâng de la uşă ba că le doare spatele, ba că s-a scumpit gazul, ba că-i prea cald afară şi ele au tensiune, nu pot veni după medicamente… Au câte trei căţei, dar din păcate nu poţi trimite căţelul, chiar dacă ” e ca şi copilul meu”, după pâine, şi “vecinii e răi, doamnă, toţi vrea să te înşele!”. Mai demult, scoasă din sărite de lamentările uneia, i-am spus că trebuia să fi făcut un copil, ca să aibă pe cine trimite, şi mi-a răspuns, siderată: “şi cum vrei domnişoară să scot un copil pe gaura aia?”. Alta, care se plângea că n-o iubeşte decât căţeaua, mi-a spus că n-a avut niciodată timp de copii, ea şi soţul ei au avut o viaţă socială foarte activă şi s-au iubit foarte mult. Nu-mi poate fi mila de ele, nu atunci când ştiu că sunt o mulţime de copii care ar fi peste măsură de fericiţi să facă piaţa, să stea la coadă la farmacie sau la Electrica doar ca să aibă cui să-i spună “mami”. Poate că e mai bine că n-au avut niciodată copii, dar ceea ce mă enervează e faptul că se vaită de singurătate. Păi bine, deşteptele lui peşte, dacă voi nu iubiţi pe nimeni, şi vă doare în fund de necazurile altora, cum aţi vrea să fiţi iubite? Rămâneţi cu câinii, ei, săracii, nu ştiu ce-i ăla egoism!

A voastră Adriana

 Loading ...

credit foto

PMS - Sindromul premenstrual

Din punctul meu de vedere, sindromul premenstrual (PMS) şi sindromul NF sunt două dintre cele mai utile invenţii ale bărbaţilor. Pentru că le oferă scuze plauzibile în orice situaţie: sunt nervoasă fără motiv? PMS. Am uitat ceva? PMS. Am ars mancarea? PMS. Mă doare capul? PMS. M-am certat cu vecinii? PMS, evident. În nici un caz nu-s ei de vină, drăguţii, pentru că femeile sunt prea obosite ca să-şi amintească să plătească şi gazul, sau prea ocupate cu ştersul copilului la fund ca să mestece în tocană, şi nervii nervoşi nu le vin de la faptul că domnu’ soţu’ stă de trei ore cu berea la televizor. Nuuu, PMS-ul e de vină pentru tot. Nu ştiu cum se face că majoritatea covârşitoare a femeilor care suferă de PMS sunt trecute bine de vârsta adolescenţei, când nu au asemenea probleme.

Serios vorbind, la mai mult de jumătate dintre femeile care merg la medic acuzând simptome de PMS nu se confirmă acest diagnostic. E, dealtfel, destul de complicat să faci diferenţa între PMS şi depresii, de exemplu, pentru că simptomele sunt comune: iritabilitate, furie, depresie, ostilitate, modificări ale apetitului (inapatenţă sau apetit excesiv), bufeuri de căldură, insomnii, cefalee (dureri de cap), fatigabilitate (oboseală excesivă), confuzie, dificultăţi de concentrare, introvertire (închidere în sine), certuri frecvente, discutarea în contradictoriu, sau între PMS şi sindromul colonului iritabil (balonări, cefalee, insomnii, oboseală). În sindromul premenstrual, acestora li se adaugă şi dureri la nivelul sânilor, iar durata este de 10-14 zile pe lună, cu apariţii periodice, în funcţie de ciclul menstrual. Ar trebui ţinut un jurnal al apariţiei si dispariţiei probleamelor, pentru confirmarea periodicităţii, iar dacă diagnosticul nu este plauzibil nu strică nici evaluarea relaţiilor maritale, a comportamentului social, cu copiii, a nivelului de stress etc pentru o eventuală discuţie cu un psiholog.

Simplul fapt că femeia se prezintă la medic pentru a cere ajutor, implică un grad de severitate, iar tratamentul ar trebui personalizat. Extractul de mlădiţe de zmeur, Donavital sau Mastodynon sunt destul de eficiente pentru reglarea tulburărilor hormonale care sunt responsabile de apariţia PMS. Asta în cazul în care diagnosticul e corect şi pus de un medic, nu de vecina de la patru.

A voastră Adriana

 Loading ...