Ipocrizia de sărbători

Nu-mi plac sarbatorile. Nu pentru că nu mi-ar place ideea de sarbatoare sau zilele libere, dar urăsc să mi se facă program, fie şi indirect. Şi nu există sarbatoare să nu se întample aşa ceva. De Crăciun trebuie să facem sarmale, fripturi, prăjituri, curăţenie, să ne vizităm rudele şi prietenii, să mergem la colindat sau să primim colindatori… De Paşti - aceeaşi treabă. Cândva, demult, când eram tineri, mâncam de Paşti peşte, sau ciuperci, aşa, de-a naibii, nu-şi batea nimeni capul cu oua roşii, cu prăjituri sau cu rude. Acu’ nu ne mai ţine figura: trebuie, obligatoriu şi neapărat, să plecam în turneu pe la neamuri, nu de alta, da’ dacă nu mergem noi, vin ele. Şi toţi vor să fim prezenţi de sărbători. Cum naiba să fii în trei locuri deodată? Da’ cui îi pasă? Oricum cineva se va supăra: că n-ai fost, că ai stat prea puţin, că de ce te-ai dus şi dincolo…

Prea multe traditii. M-am saturat de tradiţii până peste cap. Şi mă enervează îngrozitor că particip la păstrarea lor. Pentru că m-am obişnuit să mănânc sarmale de Crăciun şi salata cu ridichi de Paşti, m-am obişnuit să pregătesc cadouri, m-am obişnuit să fac tort, şi deja am reflexe condiţionate pe tema asta. Sigur, e frumos să-ţi vezi copiii aşteptându-l pe Moş Crăciun, sau bucurându-se de hainele noi la Paşti, şi parcă pe undeva sunt mândră că o să-şi amintească de zilele ăstea cu bucurie şi că probabil vor încerca să-şi bucure în acelaşi mod copiii. Dar în acelaşi timp mi-e ruşine de ipocrizia mea, pentru că n-am tarie să spun “gata, începând de acum, tradiţia familiei noastre zice că…” De fapt, îmi lipeşte nu numai tăria, ci şi imaginaţia: cu ce să înlocuiesc sarmalele?

Nu ţin neapărat să renunţ la tradiţii. Nu-mi place că sunt îngrădită, asta e problema mea. De câte ori n-am copiii acasă de sărbatori îmi pot permite să stau în pat până la 12 fără să mă gândesc la ciorba de cap de miel (bleah) sau la hârtia de împachetat cadouri, nu mă duc la colindat şi nu desfac şampania. Poate că asta înseamnă că sunt un părinte bun pentru că încerc să nu-mi privez copiii de bucuriile copilăriei mele, în ciuda faptului că pentru mine nu mai înseamnă decât o oboseală în plus, poate că sunt un părinte rău pentru că nu-i încurajez prin exemplul meu să renunţe la nişte obiceiuri care nu mai spun nimic (amintirile nu se pun la socoteală, că nu despre asta vorbeam) cu preţul dezaprobării unei largi majorităţi a rudelor şi prietenilor.

Complicat.

Şi mă întreb oare de ce mă apucă dilemele existenţiale exact când am mai multă treabă: trebuie să spal geamuri, să desfac bagajele… pentru că nici anul ăsta nu am pus piciorul în prag să le spun tuturor: gata, lăsaţi-mă în pace, anul ăsta vreau să dorm până-mi înghit limba, n-am chef să fac nimic, o să mănânc cremvurşti!

A voastră Adriana

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...

Babele

Ziele astea eram în maşină şi ascultam radio. O reclamă puţin mai ciudată mi-a atras atenţia . „alegeţi-vă baba…”
În general ştiam despre ce e vorba , dar am zis să mă documentez mai bine , poate am scăpat ceva şi vreau să vă împărtăşesc şi vouă.

Legenda babei Dochia. O femeie bătrână, Dochia, avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarna geroasă, Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpadă. Pe masură ce o spăla, haina devenea tot mai neagră. Îngheţată de frig şi cuprinsă de disperare, fata plângea când a aparut Mărţişor, un bărbat tânăr care i-a oferit o floare magică şi a sfătuit-o să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca şi neaua. Batrânei Dochia nu i-a venit să îsi creadă ochilor. Văzând floarea roşie, prinsă în părul fetei, Dochia a crezut că primăvara a revenit şi a plecat cu turma de oi pe munte. Urcând muntele, vremea s-a făcut frumoasă, aşa că Dochia a renunţat, pe rând, la cojoacele pe care le purta. Când a ajuns în vârf, vremea s-a transformat în vifor şi atunci s-a arătat Mărţişor: „Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală” a grăit el, „tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele haine în râul îngheţat.” Apoi a dispărut. Batrâna a ramas singură pe munte, a venit gerul şi ea şi oile au fost transformate în pietre.
Aceasta este una din legendele populare care explică „babele”, formaţiuni stâncoase care se găsesc în munţii noştri. Citeşte mai mult »

1 Martie

Ce înseamnă 1 martie? Pentru băieţi o cheltuială în plus, pentru fete o zi mult aşteptată. Este ziua în care primim cadouri, facem bucurii şi întâmpinăm primăvara. Până acum toate bune şi frumoase. Să vedem cum se procedează şi ce ar trebui să alegem.

Un lucru îmbucurător este că, de cateva zile au apărut prin oraş tarabe pline de cadouri, însă am urmărit atentă şi nu am văzut uriaşele şi giganticele mărţişoare, aşa cum erau când eram mică. Ştiu că îi duceam doamnei învăţătoare un mărţişor cât mâna de mare, şi ne întreceam în măreţie. Acum, şi-au făcut loc mărţişoare finuţe, drăguţe, tocmai bune pentru pus în piept. Preţul acestora este minim 1 leu şi cred că fiecare îşi poate permite să facă un mic gest de atenţie faţă de persoane dragi.

Pe lângă mărţişoare, ţinând cont că a venit primăvara, un cadou, sau cel puţin un gest frumos, ar fi dăruirea un ghiocel. Orice fată ar s-ar bucura să simtă mirosul primăverii. Deşi cu o floare nu se face primavară, măcar este un început bun. Ceea ce nu cred că este indicat să se ofere de 1 martie sunt parfumurile, fardurile şi tot felul de cosmetice pentru înfrumuseţare. De ce să nu avem o zi în care să fim naturali? Să ne trezim dimineaţa, să ne spălăm, să ne îmbrăcăm, să ieşim afară şi să cumpărăm un mărţişor. Este simplu şi frumos.

Nu trebuie însă nici să se abuzeze de această sărbătoare, dacă o pot numi aşa, băieţii fiind foarte speriaţi. Am auzit unul zicând „m-am despărţit de prietenă, dar ce mare pierdere, am scăpat de obligaţia de a-i lua cadou de 1 si 8 martie”. Nu trebuie să se ţină cont de generalizarea „toate fetele sunt materialiste”. Eu una, sunt mulţumită dacă îmi urează un băiat „o primăvară cât mai plăcută” sau în cel mai bun caz îmi dă un simplu ghiocel, decât să primesc nişte cadouri scumpe care m-ar face să cred înca o dată că lumea crede că totul se cumpără cu bani.

O tradiţie frumoasă, de fapt nu ştiu dacă e chiar frumoasă, dar cel puţin ciudată, este aceea că în Iaşi, de 1 martie, băieţii primesc mărţişoare, iar fetele tocmai de 8 martie. Aşa mi-a spus un prieten, dar am cercetat şi am văzut că în toată Moldova este această tradiţie. Nu înteleg de ce, dar pentru fiecare este primăvară, nu numai pentru femei. Mă gândesc ce aş alege pentru un baiat. Probabil fetiţe powerpuff nu cred că şi-ar dori să poarte pe bluză, iar pantera roz nici atât. Probabil aş alege o aţa alb-roşie pe care i-aş lega-o la mână. Sau l-aş invita la un suc. Dar de ce să îmi pun atâtea întrebări, când nu este cazul.

La multi ani tuturor femeilor, barbatilor, si copiilor, si o noua primavara cat mai frumoasa!

A voastră Flori

 Trimite acest articol prin email

 Loading ...