Îmbătrânesc

Publicat în categoria Confidenţe

M-am tuns săptămâna trecută. Treceam pe lângă un coafor de cartier şi am văzut-o pe tanti coafeza în drum, la o ţigară. Am întrebat-o dacă-mi poate face programare şi mi-a spus că n-are pe nimeni, aşa că mă poate tunde pe loc. Zis şi facut, deşi „pe loc” s-a făcut aproape o oră.

Acum îmi pare rău. Nu pentru că mă pot pieptăna cu prosopul sau pentru că nu mai scot la duş câte un pumn de şuviţe şi nici măcar pentru că dimineaţa îmi stă părul ca unui punkist, ci pentru că azi am vazut câte fire albe de păr am. Ce vorbesc eu… „fire”! Sunt şuviţe de-a dreptul! Azi dimineaţă am crezut că am ceva făină în cap!

Ceea ce e dubios e că oamenii au reînceput să-mi spună „domnişoară”, aşa că aş putea deduce că freza cea scurta mă întinereşte, nu? (mie nu mi se pare că-s schimbată, dar de altfel când mă întreabă cineva câţi ani am, primul impuls e să spun „23”).

Şi asta mă face să mă întreb dacă nu-s uşor caraghioasă: mă simt ca la 23, mă îmbrac ca la 23, mă port ca la 23, şi când colo eu am tâmplele grizonate. Ar trebui să-mi vopsesc părul, eventual să-mi pun puţină pioctanină, albastru de metilen sau fuxina în cap, să port fuste lungi şi drepte, ruj ciclamen şi să-mi desenez sprâncenele cu creion dermatograf „Ada” de la Farmec. Să-mi pun naftalină în dulap (damn, I hate that smell) sau săculeţi cu cimbrişor, lavandă sau tutun, să port pălărie de paie vara şi de fetru iarna, paltoane lungi şi mânuşi de dantelă. Şi desigur, tocuri şi poşetă, exceptând sâmbăta dimineaţa, când o să mă duc la piaţă cu paporniţa.

Acu’ să nu începeţi să mă consolaţi, că vă bat. N-o să ajung niciodată una din babele care pune sare pe gheţuşul copiilor. Sau dacă ajung, promiteţi-mi că mă împuşcaţi. O să port blugi şi tricouri negre (emo, da, da, ştiu), adidaşi şi bocanci până la adânci bătrâneţi. O să scriu pe blog făcând pe deşteapta ca şi până acum. O să am prieteni de 17 ani şi când o să am eu 65. Şi o să mă simt de 23 toată viaţa.

A vostră Adriana

 Loading ...  Trimite acest articol prin email